A doua etapă a Proiectului ,,VREAU SĂ FIU” în Parohia Ortodoxă Berchieșu

de | sept. 2, 2021

În Parohia Ortodoxă Berchieșu, Protopopiatul Turda, județul Cluj, s-a desfășurat, marți, 31 august 2021,  a doua etapă a Proiectului ,,VREAU SĂ FIU” care are loc pe parcursul anului 2021 în colaborare cu Primăria Comunei Frata. Beneficiarii acestuia au fost toții copiii care au participat la Slujba Paraclisului Maicii Domnului din Postul Adomirii Maicii Domnului, precum și la activitățile cu tinerii din fiecare seară.

A fost o zi deosebită în care am încercat să îi conștientizăm pe copii de importanța  misiunii sau meseriei pe care o vor alege în viitorul apropiat, dar totodată am mulțumit Preabunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Prin acest demers încercăm să consolidăm relațiile dintre Biserică, părinți și copii, precum și să oferim o alternativă  pentru viitorul lor, descoperind abilitățile și pasiunile acestora, spune preotul paroh, Pr. Vasile-Florin Negru.

Primul popas a fost la ,,Asociația Handbal Cluj Potaissa Turda”  unde copiii au avut  bucuria de a participa la antrenamentul echipei de junioare,  antrenată de fostul coordonator/ inter stânga al Echipei Naționale de handbal feminin, Mihaela Tivadar, de la care au putut afla câteva lucruri importante despre sportul de performanță.

A doua oprire a fost la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Avram Iancu” al județului Cluj unde, prin bunăvoința celor de acolo, au putut vedea echipamentele de intervenție în situații de urgență, autospeciale de stingere a incendiilor și ambulațe de terapie intensivă. Și de aici unii dintre copii au plecat cu dorința de a fi pompier sau paramedic.

Al treilea popas a fost unul duhovnicesc, la Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, unde părintele duhovnic protosinghelul Visarion Pașca a oferit câteva daruri de suflet realizate  de copiii de la ,,Așezământul Sfântul Onufrie” de la Florești.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Lights On revine la Cluj-Napoca

Lights On revine la Cluj-Napoca

Asociația Daisler anunță cea de-a 6-a ediție a festivalului internațional de light-art Lights On Romania, sub forma unei expoziții inedite de instalații de lumină. Evenimentul se va desfășura sub semnul colaborării dintre Asociația Daisler și Universitatea de Arte și...

Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

Noi acțiuni de înșelăciune online în numele Poștei Române

Poșta Română atenționează că un nou val de acțiuni de phishing în care îi este folosit numele își face simțit prezența, prin intermediul SMS-urilor trimise de infractorii cibernetici care atentează la conturile și la datele personale ale utilizatorilor de internet....

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

În acest an universitar, 60 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor primi burse speciale pentru activitatea științifică. Bursele, cu o valoare lunară de 2000 de lei, sunt destinate studenților cu activitate universitară foarte bună și performanțe...