Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României

Actor incomparabil de film, radio, teatru, televiziune și voce, care are locul lui în istoria artelor spectacolului din România. Este foarte cunoscut datorită rolului memorabi de Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul. Astăzi vom vorbi despre o comoară a actoriei românești: Amza Pellea.

S-a născut la Băileşti într-o familie cu cinci copii. Tatăl său s-a numit tot Amza Pellea şi a fost directorul cooperativei „Munca Noastră” din Băileşti în anul 1933.

A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s-a impus ca unul dintre actorii cei mai dotaţi ai scenei româneşti. Pe scena craioveană actorul a realizat, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri iar la București, pe scena Teatrului de Comedie, a creat alte personaje precum Brettschneider, Pietro, Manole, Subcomisarul, Voievodul Basarab ș.a. De asemenea, pe scena Teatrului din București Amza Pellea a dat naștere lui Vlad Țepeș și lui Petre Dinoiu.

Cu toate că actorul a rămas în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, acesta a reușit în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1971) . Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.

Actorul a câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după „Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.

Amza Pellea s-a stins din viață la data de 12 decembrie 1983 dar a rămas cu siguranță în amintirile tuturor românilor ca olteanul de la Băileşti.

 

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/amza-pellea-si-prietenia-cu-marii-actori-romani-l-am-cunoscut-ca-pe-un-om-fermecator-si-plin-de-gingasie-si-blandete

https://ro.wikipedia.org/wiki/Amza_Pellea

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Amza Pellea – cel mai îndrăgit oltean al României
Loading
/
Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americană de Științe și Arte și al Academiei Româno-Australiene....

Șerban Papacostea – mare istoric român

Șerban Papacostea – mare istoric român

Istoric român, membru titular al Academiei Române. Din 1995 a fost membru al Academiei de Științe și Litere din Geneva. Astăzi vom vorbi despre Șerban Papacostea. S-a născut în București, la 25 iunie 1928, ca fiu al juristului Petru Papacostea, un descendent al...

Peter Falk – iubitul detectiv Columbo

Peter Falk – iubitul detectiv Columbo

Actor american de film ce a devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani, fiind recompensat în 1973 cu Golden Globe pentru Cea mai bună prestație actoricească. Astăzi vom vorbi despre Peter Falk....

Fred Astaire – cel mai influent dansator din istorie

Fred Astaire – cel mai influent dansator din istorie

Celebru dansator american, actor, coregraf, cântăreț și personalitate TV, cunoscut pe scară largă ca fiind cel mai influent dansator din istorie. Astăzi vom vorbi despre Fred Astaire. S-a născut la data de 10 mai 1899, în Omaha, Nebraska, SUA. La vârsta de 6 ani s-a...