Andrei Rubliov, pictorul sfânt

Cuviosul Andrei Rubliov, cunoscutul iconar al Rusiei, este personalitatea zilei de 29 ianuarie.

Andrei Rubliov s-a născut în cea de-a doua jumătate a secolului XIV în cnezatul Moscovei,  fiind de mic atras de tainele vieții monahale. Din nefericire, despre viața acestuia nu se cunosc foarte multe detalii, însă se pot contura, în mare, câteva aspecte referitoare la personalitatea sa, dar și la caracterele care l-au influențat de-a lungul timpului pe acest mare pictor rus.

Copil fiind, Rubliov intră în Mănăstirea „Sfintei Treimi”unde va fi profund influențat de către egumenul mănăstirii, Sfântul Serghie de Radonej. După trecerea la Domnul a Sfântului Serghie, cu binecuvântarea noului egumen, Andrei Rubliov – devenit între timp frate al mănăstirii – va pleca la mănăstirea Spaso-Andronikov.

În jurul anului 1405, Rubliov este tuns în monahism și inițiat în tainele iconografiei de către Teofan Grecul și călugărul Daniil, tovarășul de asceză al lui Andrei Rubliov.

Tot în acest an apare și prima referință despre o lucrarea a acestuia unde se precizează că Andrei Rubliov a pictat, alături de Teofan Grecul și încă un iconograf pe nume Prohor, icoane și fresce în Catedrala „Buneivestiri” din Moscova.  Ulterior, în anul 1408, Andrei Rubliov va picta alături de prietenul său, monahul Daniil, frescele din Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Vladimir.

Andrei Rubliov era considerat de către contemporanii săi drept un om plin de smerenie, bucurie și lumină. Dovadă a acestui fapt erau și lucrările sale care reflectau această virtute a celui supranumit și „iconograful Radonejului”. Toate creațiile realizate de către Rubliov aveau un conținut profund, care reflecta  însă bucurie și lumină.

Epoca în care Andrei Rubliov a trăit a fost una tulbure în istoria Rusiei, dar surprinzător, a fost și perioada în care cultura și arta au fost în plină floare pe lângă mănăstirile rusești.

Cea mai cunoscută operă a acestuia rămâne însă „Icoana Sfintei Treimi”, care se înscrie în tipul iconografic numit „ospitalitatea lui Avraam”.

Spre deosebire de celelalte lucrări ale iconografilor acelor vremi, Rubliov face o excepție și deplasează accentul pe cele trei persoane ale Sfintei Treimi, punând în lumină atât unicitatea, cât și unitatea celor trei persoane din Sfânta Treime.

Alte icoane pictate de către Andrei Rubliov sunt Înălțarea Domnului, Maica Domnului din Vladimir –realizată după modelul  icoanei Maicii Domnului din Vladimir – Hristos Mântuitorul  sau Apostolul Pavel, toate realizate la începutul secolului XV.

Andrei Rubliov trece la Domnul la data de 29 ianuarie 1430, urmând ca în anul 1988 să fie canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă.


Resurse:

 

 

 

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Andrei Rubliov, pictorul sfânt
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Ilie Torouțiu – cel care a imortalizat Bucovina

Ilie Torouțiu – cel care a imortalizat Bucovina

Ilie Torouțiu a fost un tipograf român care s-a remarcat pentru pasiunea sa de a colecționa documente inedite bucovinene. Îi plăcea să adune și să comenteze scrieri literare provenite din zona sa de baștină. Datorită strădaniilor sale, istoricii de astăzi au o...

Mihai Eminescu – cel mai mare poet român

Mihai Eminescu – cel mai mare poet român

Mihai Eminescu s-a născut în Botoşani la  data de 15 ianuarie 1850, sau după alte surse  s-a născut în Ipotești la data de 20 decembrie 1849. Este al şapte-lea din cei 11 copii ai părinților Gheorghe și Raluca Eminovici. Tatăl său era căminar și putea oferi copiilor...

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Nicolae Vermont – mare pictor al neamului românesc

Pictor și gravor român de origine evreu care mai târziu s-a convertit la religia creștină ortodoxă. Astăzi vom vorbi despre Nicolae Vermont. S-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. A luat lecţii de pictură de la nimeni altul decât maestrul Nicolae...

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Mircea Ciobanu – scriitor, editor, traducător și eseist român

Poet, prozator, editor, traducător și eseist român. Este cunoscut mai ales pentru cele două volume de interviuri cu Regele Mihai I al României (o carte mult reeditată de diverse edituri la începutul anilor '90, reunite mai târziu într-un singur volum de Editura...

John Wayne – mare actor de filme western

John Wayne – mare actor de filme western

Un remarcabil actor american, vedetă a nenumărate western-uri. Astăzi vom vorbi despre John Wayne. S-a născut la data de 26 mai 1907 în Iowa. Numele său inițial Marion Robert Morrison, dar părinții i-au schimbat numele în Marion Michael Morrison pentru că au dorit ca...