Evanghelia zilei: In 21, 15 – 25
În vremea aceea s-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce s-a sculat din morţi, şi a zis lui Simon Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult, decât aceştia? Da, Doamne, i-a răspuns Petru, Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: paşte mieluşeii Mei. Şi iarăşi l-a întrebat a doua oară: Simone, fiule al lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine? Da, Doamne, i-a răspuns Petru, Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: păstoreşte oile Mele. Şi l-a întrebat a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine? Şi s-a mâhnit Petru pentru că l-a întrebat pe el a treia oară: Mă iubeşti tu pe Mine?, şi I-a răspuns: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că te iubesc. Iisus a zis către el: paşte oile Mele. Adevărat, adevărat îţi spun ţie: când erai mai tânăr, te încingeai tu însuţi şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu-ţi este voia. Iar aceasta a zis-o, arătând cu ce fel de moarte va slăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, spunând aceasta, i-a poruncit: vino după Mine. Dar, întorcându-se, Petru a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, cel care s-a rezemat de pieptul Lui la Cina cea de Taină şi L-a întrebat: Doamne, cine este cel care Te va vinde? Pe acesta văzându-l Petru a zis către Iisus: Doamne, dar acesta ce va face? Iisus i-a răspuns: dacă voi vrea să rămână acesta până la venirea Mea, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mie. De aceea a ieşit zvonul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va mai muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va mai muri, ci: dacă voi vrea să rămână acesta până la venirea Mea, ce-ţi pasă ţie? El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea şi ştim că mărturia lui este adevărată. Mai sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, de s-ar fi scris cu de-amănuntul, socotesc că nici în lumea toată n-ar fi putut încăpea cărţile ce s-ar fi scris.
11
După Învierea Sa din morţi, Domnul Hristos nu S-a arătat pe Sine înviat în templu sau în pieţe, pentru a uimi lumea, ci S-a arătat ucenicilor Săi în împrejurări diferite, pentru a-i încredinţa de realitatea Învierii Sale. Citim în Evanghelia după Matei că după Învierea Sa din morţi, Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeile mironosiţe. Acestea se întorceau de la mormântul Mântuitorului nedumerite oarecum, pentru că nu au aflat acolo trupul Domnului. Mântuitorul le întâmpină cu salutul: „Bucuraţi-vă”,[1] care este primul cuvânt spus de Domnul Hristos după Învierea Sa din morţi. Mai apoi Domnul Hristos le-a spus femeilor mironosiţe un alt cuvânt: „Nu vă temeţi!”.[2] Deci „Bucuraţi-vă” şi „Nu vă temeţi!” sunt primele cuvinte ale Domnului Hristos după Înviere. Apoi, Domnul Hristos le trimite pe aceste femei mironosiţe la apostoli cu misiunea de a le spune să meargă în Galileea, fiindcă acolo îl vor vedea pe El înviat, aşa cum le-a vestit în trei rânduri înainte de Patima Sa.
Întâlnirea dintre Domnul Hristos Cel înviat şi ucenicii Săi a avut loc pe un munte în Galileea. Probabil pe lângă Apostoli mai erau de faţă mulţi alţii, dacă ţinem seama că Sfântul Apostol Pavel spune că Domnul Hristos S-a arătat la mai bine de 500 de oameni deodată. Cu acest prilej Domnul Hristos rosteşte acele cuvinte de trimitere la propovăduire în toată lumea:
„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”, adăugând: „Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mt 28, 19 – 20).
În Sfânta Evanghelie după Marcu avem alte cuvinte ale Domnului Hristos, pe care le-a rostit după Învierea Sa din morţi:
„Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.” (Mc 16, 15 – 18).
Din Sfânta Evanghelie după Luca aflăm că prima convorbire pe care a avut-o Domnul Hristos după Învierea Sa a fost cu doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, pe care i-a mustrat pentru necredinţa lor, cărora le-a dat un cuvânt de îndrumare în legătură cu propovăduirea pocăinţei în toată lumea.
La fel citim şi în Sfânta Evanghelie după Ioan. Domnul Hristos S-a arătat Apostolilor care stăteau închişi de frica iudeilor, zicându-le: „Pace vouă! Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi Ierta păcatele, le vor fi Iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”,[3] cuvinte spuse ucenicilor în ziua Învierii. Nu era atunci de faţă Sfântul Apostol Toma. De aceea, la opt zile de la Învierea Sa, Mântuitorul S-a arătat din nou ucenicilor, fiind de faţă şi Apostolul Toma, căruia i-a zis:
„Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.” (In 20, 27).
Deci arătările Domnului după Înviere au avut ca scop adeverirea Învierii, pe de o parte, iar pe de altă parte întărirea Apostolilor în credinţă, respectiv repunerea în apostolat a celor ce s-au lepădat de El. Citim în legătură cu aceasta vestirea pe care un înger o face femeilor mironosiţe:
„Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus.” (Mc 16, 6 – 7).
Mântuitorul îl menţionează pe Apostolul Petru în mod expres, pentru ca apostolul să afle că Domnul îl cheamă pe nume, îl aşteaptă la mărturisire. Ştim că Apostolul Petru s-a lepădat de trei ori de Domnul Hristos în timpul Patimilor Sale. Acum, după Înviere, Domnul Hristos săvârşeşte într-un fel prima spovedanie, arătând cum trebuie ea făcută. Îl întreabă pe Petru de trei ori: „Mă iubeşti tu pe Mine?”[4] vădind prin aceasta cele trei lepădări ale sale. Şi citim în Evanghelia după Ioan că a treia oară Petru s-a întristat, fiindcă şi-a adus aminte de fapta sa. Aceasta este o pedagogie şi pentru mărturisirea noastră. Atunci când ne aflăm în faţa Domnului Hristos, mărturisindu-ne păcatele, trebuie să ne întristăm, să ne pară rău de ceea ce am făcut.
În legătură cu repunerea în apostolat a Sfântul Apostol Petru este necesară o lămurire. Domnul Hristos îl întreabă pe Petru de trei ori:
„Mă iubeşti tu pe Mine?” (In 21, 15 – 17).
Trebuie să ştim că în limba greacă cuvântul iubire se putea nuanţa prin patru verbe: strgein (care desemna afecţiunea părinţilor pentru copiii lor), rn (de unde derivă rwv, dezonorat prin asocieri impure), file²n (relaţii de prietenie) şi gapn (prin care se desemna iubirea lui Dumnezeu către noi pe de o parte şi a noastră către Dumnezeu, pe de altă parte).[5]
Consultând originalul grec aflăm că Domnul Hristos a folostit pentru primele două întrebări termenul gapn, iar pentru cel de-al treilea termenul file²n. De ce? Pentru că ne arată tuturor că nu putem numi prieten pe cineva care s-a disociat de noi, care ne-a negat, fără ca acesta să-şi recunoască greşeala şi să simtă nevoia iertării noastre.
Oamenii în general se numesc prieteni foarte uşor. Ne spune Domnul Hristos cum trebuie să fie iubirea noastră faţă de prietenii noştri. Vorbind despre porunca iubirii, Domnul Hristos spune:
„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.” (In 15, 13).
Deci, dacă nu suntem încă în stare să ne punem viaţa pentru prietenii noştri, nu-i putem numi prieteni. Le putem spune oricum, dar nu-i putem numi prieteni.
Dar ce diferenţă există între iubire şi prietenie? Iubirea e atitudinea creştinului faţă de toţi semenii. Prietenia împlineşte iubirea într-un cerc restrâns de persoane, dar cu o mai mare intensitate. Prietenia presupune relaţii mai intime şi contacte frecvente; în iubire acestea nu sunt neapărat necesare.
Prietenia dintre oameni se întăreşte când prietenii au acelaşi ţel şi colaborează la aceeaşi operă. Prietenia cu Dumnezeu se adânceşte dacă participăm la lucrarea divină, respectându-I poruncile, adică principiile prin intermediul cărora se împlineşte creaţiunea şi înnoirea universului.
Mai mult decât de intimitate şi de colaborare, prietenia are nevoie de înţelegerea reciprocă. Orice om îşi are secretul său, pe care-l dezvăluie doar prietenilor, nu şi străinilor. Viaţa lui Dumnezeu e, toată, o taină insondabilă, dar şi Dumnezeu îşi dezvăluie secretele celor pe care vrea să-i facă părtaşi la viaţa Sa. [6]
[1] Mt 28, 9.
[2] Mt 28, 10.
[3] In 20, 21 – 23.
[4] In 21, 15 – 17.
[5] TomÁŠ ŠpidlÍk, Spiritualitatea Răsăritului creştin, vol. 1, pp. 333 – 334
[6] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 269.
