Biserica nouă a parohiei maramureșene Breb, târnosită în Duminica Sfinților Români

de | iun. 22, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

În Duminica Sfinților Români, 21 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii noi din parohia maramureseană Breb, de la poalele Munților Gutâi.

În cuvântul rostit cu această ocazie, ierarhul a arătat că sfințirea unei biserici este „ca o reîntemeiere a comunității, ca o reafirmare a credinței nezdruncinate; o rememorare și actualizare a gestului celor care – în vremi prea vechi pentru a fi uitate vreodată – au ridicat, din puținul lor, prin mulțimea vicisitudinilor istorice, una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe românești.”

 După cum reiese din hrisov, lucrările de ridicare a noii biserici cu hramul „Sfânta Treime” au început în anul 1981. În anul 2018 s-a finalizat pictura, iar în acest an au fost terminate lucrările de finisare exterioară.

 Slujba de sfințire a fost continuată  de  Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfinția sa, în sobor de preoți și diaconi, la care au luat parte numeroși credincioși,  îmbrăcați în portul popular moroșenesc.

În cadrul predicii, Preasfințitul Iustin a vorbit despre demnitatea românească, despre identitatea ortodoxă, „întemeiate pe moștenirea lăsată de sfinți precum Ioan Casian, Gherman din Dobrogea și Dionisie Exiguul, de voievozii care au preferat să-și părăsească scumpa vatră străbună, decât să se lepede de credința ortodoxă”.

Biserica veche din Breb cu hramul „Sfinților Arhangheli” stă de aproape o jumătate de mileniu (din 1531) „ca o curată mărturie, dincolo de evidență, împotriva tuturor pretențiilor și argumentelor străine. Biserica nouă – cu hramul „Sfânta Treime” – iar, de acum și cu un al doilea hram, „Duminica Sfinților Români” nu este numai fiica celei vechi; căci această adevărată catedrală se înrudește, prin hram, cu cealaltă, eparhială, maica tuturor sfintelor lăcașuri din Maramureș și Sătmar”, a arătat ierarhul.

La finalul slujbei, părintele paroh Marian–Vasile Pop i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Iustin pentru prezență  și i-a dăruit o icoană a Sfintei Treimi. La rândul său, ierarhul  i-a acordat preotului paroh distincția de iconom-stavrofor, ca o încununare a tuturor eforturilor sale. De asemenea, au fost acordate distincții eparhiale familiilor preoților ctitori, membrilor Consiliului parohial, precum și Domnului Mihai Ivaszuk, primarul orașului Ocna Șugatag–de care aparține satul Breb.

Ultimele articole

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 19)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 19)

Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski,  teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, avva Isidor de la schitul Ghetsimani. Florenski precizează: „Timp...

Lupta duhovnicească

Lupta duhovnicească

Prin lupta duhovnicească, creștinul participă la lupta continuă a Bisericii împotriva răului. Viața duhovnicească este chintesența vieții creștine, nu este ceva care îi privește doar pe clerici și pe monahi. Fiecare credincios este dator să trăiască o viață...

Zi de sărbătoare la Mănăstirea maramureșeană Bârsana

Zi de sărbătoare la Mănăstirea maramureșeană Bârsana

Biserica Ortodoxă Română a făcut marți, 30 iunie 2020, pomenirea Soborului Sfinţilor 12 Apostoli. Printre puținele lăcaşuri de cult din țară care poartă acest hram se numără și Mănăstirea maramureşeană Bârsana. La sărbătoarea aşezământului monahal au fost prezenţi...