Slujba de resfințire a început la ora 8:30, iar de la ora 10:00, pe o scenă special amenajată lângă biserică, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, au oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurați de un sobor mare de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul cultural al eparhiei, pr. Bogdan Ivanov, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, pr. Alexandru Vidican, protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu și inspectorul de religie al județului Cluj, pr. Marian Sidon.
După citirea evangheliei, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre Ospățul Credinței și a subliniat importanța participării creștinului la Sfânta Liturghie, evidențiind faptul că „semnul secularizării lumii noastre este neparticiparea duminică de duminică la Sfânta Liturghie”.
La final, Preasfințitul Părinte Macarie a adresat comunității din Unirea un gând duhovnicesc și le-a mulțumit pentru invitația de a participa la resfințirea bisericii lor.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit o serie de distincții și diplome de aleasă cinstire pentru cei care au sprijinit și au ajutat la renovarea lăcașului de cult. Părintele paroh Ioan Urian a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, domnul Emil Radu Moldovan, fiu al parohiei a primit „Ordinul Mihai Vodă”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit Consiliul și Comitetul Parohial și alți binefăcători.
În încheiere, pr. paroh Ioan Urican a vorbit despre istoria bisericii, a mulțumit ierarhilor, oficialităților, celor prezenți și tuturor ostenitorilor.
Biserica – monument istoric a fost ridicată la sfârșitul secolului al XV-lea (1491) în stil gotic. În anul 1982 a fost cumpărată de la cultul evanghelic-luteran de către comunitatea ortodoxă din Unirea, iar în anul 1987 a fost sfințită de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Iustinian Chira. În ultimii șapte ani s-au făcut ample lucrări de reparații și restaurare, în acord cu normele specifice monumentelor istorice.
Text și Photo: Darius Echim