În situația bogatului din pilda aceasta se află foarte mulți oameni de astăzi, chiar unii care se consideră credincioși. Pentru câți dintre noi „a ne realiza” nu înseamnă a ne asigura un confort material fără griji. Câți nu gândim că „mănâncă, bea și te veselește” sunt țeluri ale vieții, pe care dorim să le realizăm cu ardoare? Și câți dintre acești semeni de-ai noștri atunci când „se realizează” în acest fel sau pe parcursul „realizării” nu dobândesc vreo boală sau vreun necaz în familie sau își pierd avuția și chiar viața pe neașteptate? Toți ne dăm seama de această realitate, dar nu învățăm nimic din observarea ei, pentru că instinctul pătimaș de a acumula bogății materiale ne covârșește. Tocmai de aceea avem nevoie amintirea acestei pilde a bogatului căruia i-a rodit țarina pentru luminarea cugetului, avem nevoie de post pentru curățirea simțirii și, mai ales, avem nevoie de unirea cu Hristos prin Împărtășanie pentru întărirea firii și biruirea patimilor. Dar înainte de acestea, avem nevoie de lămurirea sinelui nostru că „îmbogățirea în Dumnezeu”, care ne realizează ca oameni, este scopul vieții noastre pe pământ, nu „îmbogățirea în avuție”, care ne distruge. Bernard de Clairvaux spunea că „bogăția se adună cu trudă, se păstrează cu frământări și se pierde cu durere”. Ea este piatra de încercare a dragostei noastre pentru Dumnezeu și aproapele, iar puterea de a o stăpâni este piatra de încercare a caracterului nostru.
Cum ai știut, Preasfinţite, să pui degetul exact pe rană și să o vindeci?
Pentru toată bucuria și pacea pe care a adus-o în sufletul meu în momentele în care am avut cea mai mare nevoie, pentru toată liniștea pe care a așezat-o peste un suflet tulburat, pentru toate acestea și pentru multe altele, știute și neștiute, sunt datoare să scriu...