Bust al poetului Mihai Eminescu, la Carei

de | oct. 15, 2017 | Actualitatea religioasă

Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit sâmbătă, 14 octombrie, bustul poetului naţional Mihai Eminescu din municipiul Carei, ridicat de către Despărţământul ASTRA din localitate.

La Carei au venit circa 200 de delegaţii ale despărţămintelor ASTRA din întreaga ţară, pentru a participa la cea de-a CXII-a Adunare Generală ASTRA. La acest eveniment a participat şi secretarul de stat din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Pugna, care a transmis un mesaj din partea ministrului culturii, Lucian Romașcanu. Au mai participatla Adunarea Generală ASTRA și academicienii Eugen Burzo, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Marius Porumb, alţi oameni de cultură.

Manifestarea a început cu intonarea Imnului Naţional al României, interpretat de Ansamblul Coral „Voci Transilvane” al Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca, dirijat de Adrian Corojan.
PS Episcop Iustin a fost invitat la dezvelirea bustului marelui poet Mihai Eminescu, iar cu acest prilej ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea oficialităților locale şi a delegaţiilor prezente la Adunarea Generală a ASTRA. Cu acest prilej a fost lecturat și un mesaj al Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, apoi au luat cuvântul secretarul de stat Alexandru Pugna, acad. Marius Porumb, oameni de cultură şi reprezentanți ai delegațiilor ASTRA.

                                                                                                                                            Andrei Fărcaș

Ultimele articole

Lansare de carte la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Lansare de carte la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 18 martie 2023, începând cu ora 12:00, la lansarea volumului „Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară. O...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Năsăud

La Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, marți, 11 octombrie 2022, a avut loc conferința semestrială de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Năsăud. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit la Biserica „Schimbarea la Față”...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit luni, 10 octombrie 2022, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Turda, în prezența...