Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Cadou muzical în Ajunul Crăciunului: Paul Constantinescu – Oratoriul bizantin de Crăciun Naşterea Domnului

de | dec. 20, 2023

Paul Constantinescu

Oratoriul bizantin de Crăciun Naşterea Domnului

În pragul sărbătorii Nașterii Domnului, penultimul concert al anului 2023 va prilejui întâlnirea melomanilor clujeni cu o lucrare reprezentativă a literaturii muzicale de gen, și anume Oratoriul bizantin de Crăciun Naşterea Domnului de Paul Constantinescu. Sub bagheta maestrului Cristian Mandeal, alături de Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” pe scena sălii Auditorium Maximum vor urca soliștii Apollónia Fodre-Egyedsoprană, Alexandra LeşiumezzosopranăAdorján Patakitenor și Alin Ancabas.

Despre lucrare

Personalitatea artistică a lui Paul Constantinescu s-a conturat într-o perioadă în care limbajele muzicale naționale erau regândite și repuse în valoare în contextul celui de-al doilea val al școlilor naționale, care a inclus țări precum Ungaria, Cehia, Polonia și Rusia.

Formarea lui ca muzician a fost esențială: de la M. Jora a învățat cum să construiască formele muzicale; de la C. Brăiloiu a moștenit pasiunea și știința descifrării folclorului; de la I. D. Petrescu a deprins maniera de valorificare a tradiției muzicale bizantine. Din melosul de sorginte bizantină, Constantinescu a reținut și exploatat capacitatea de a-i induce ascultătorului o stare de liniște și pace interioară.

Textul Oratoriului de Crăciun este preluat din Evangheliile după Luca și Matei, despre care Constantinescu spunea că păstrează destul de mult din limba veche românească, potrivindu-se minunat și urmând ordinea povestirii. Acestora li se adaugă texte din culegeri de folclor și de cântări psaltice dedicate sărbătorii religioase a Nașterii Domnului și a altor sărbători de peste an.

Planurile tonale multiple, isonul, monodia, imitația, ș.a. sunt câteva din caracteristicile Oratoriului de Crăciun, lucrare care depășește granițele cultului ortodox, pășind pe teritoriul tipologiilor specifice ritului catolic, dar și pe cel al folclorului românesc (Oana Andreica – Ghid (incomplet) de concert).

Vineri, 22 decembrie 2023, ora 19.00, Abonament 8, la Colegiul Academic

Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Cristian Mandeal dirijor

Apollónia Fodre-Egyed soprană

Alexandra Leşiu mezzosoprană

Adorján Pataki tenor

Alin Anca bas

Cornel Groza dirijorul corului

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Cluj International Masterclasses 2026 își deschide porțile

Cluj International Masterclasses 2026 își deschide porțile

În perioada 17-24 iulie 2026, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, va avea loc a treia ediție a Cluj International Masterclasses – școala de vară dedicată flautului și clarinetului. În acest an s-au înscris peste 70 de muzicieni din țară și...

Concert extraordinar CARMINA BURANA, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH

Concert extraordinar CARMINA BURANA, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH

Concert extraordinar CARMINA BURANA, cu tenorul ŞTEFAN von KORCH în linia solistică, pe 9 decembrie la Casa de Cultură a Studenților din CLUJ NAPOCA CARMINA BURANA, lucrarea care la fiecare 2 minute începe să fie interpretată undeva în lume, își găsește drumul spre...

Sfârșitul stagiunii 2025/2026 la Teatrul Național „Lucian Blaga”

Sfârșitul stagiunii 2025/2026 la Teatrul Național „Lucian Blaga”

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca a ajuns din nou într-un ceas al bilanțului. Și, ca în fiecare vară, trăgând o linie simbolică între împliniri și dezamăgiri, constatăm că cele din urmă pălesc în comparație cu bucuria de a fi împărtășit încă o stagiune...