Campanie filantropică de Crăciun, în Protopopiatul Gherla

de | nov. 19, 2021

Serviciul de Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla își propune ca în Postul Crăciunului să fie alături de copiii ce provin din familii defavorizate, monoparentale sau cu posibilități materiale reduse.

În acest sens, în perioada 22.11.2021-17.12.2021, instituția derulează campania filantropică: „Veste bunã este iarã!”, care are ca scop, pe lângă ajutorul material, și încredințarea că nimeni nu este singur, ci parte vie a comunității.

Cadourile pe care copiii vizați le vor primi constau în articole de îmbrăcăminte, jucării, dulciuri, dar și alimente de bază, materiale igienico-sanitare și măști de protecție.

Formarea tinerilor este esențială pentru familie și societate, iar azi, mai mult ca oricând, este  nevoie de implicarea  noastră a tuturor, de suportul companiilor și a persoanelor fizice. Astfel, sperăm să putem fi un real ajutor pentru cei care  caută un sprijin în noi toți, ne bucurăm că împreună putem face lucruri mari, transmite Simina Trifan, asistent social în cadrul Protopopiatului Ortodox Gherla.

Cei care doresc să se implice în această campanie o pot face în perioada 22.11.2020-17.12.2020, de luni până vineri, între orele 9-16 la sediul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, de pe strada 1 Decembrie 1918, nr.31.

Donații pentru procurarea celor necesare în vederea alcătuirii cadourilor se pot face în contul: Serviciul De Asistență Comunitară Protopopiatul Ortodox Român Gherla; Cod IBAN RO60BTRLRONCRT0296429801.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Începe BATRA 2023

Începe BATRA 2023

A VI-a ediție a Bienalei de Arhitectură Transilvania - BATRA 2023 va avea loc între 20 octombrie și 20 noiembrie, la Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Satu Mare și Alba Iulia, cu focus de evenimente în perioada 20 - 28 octombrie. Evenimentul debutează în 20 octombrie,...

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Trupa de Teatru IMAGO a instituției Casei de Cultură organizează în perioada 17 – 19 octombrie 2023 cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru...