„Când animalele vorbesc cu sfinţii” este titlul cărţii apărute la Editura Renaşterea, în traducerea diac. Florin Toader Tomoioagă, un sinaxar al sfinţilor care a iubit animalele şi care au fost iubiţi de acesta. Apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, volumul este dedicat în primul rând copiilor, dar şi adulţilor, purtându-ne într-o lume de basm în care cei cu sufletul curat cunosc limba animalelor. Povestiri interesante care ne oferă posibilitatea de a afla date despre Vechiul şi Noul Testament, dar şi din bogăţia literaturii patristice, de a ne familiariza cu termeni şi expresii din limbajul bisericesc şi monahal.

Prin aceste povestiri, biserica contribuie şi la educaţia ecologică prin experienţa trăită a sfinţilor săi. Să ne amintim că însuşi Dumnezeu ne dă ca exemplu de viaţă anumite animale, spunându-ne să fim „înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” (Mt. 10, 16). Poveştile din carte pornesc de la o mănăstire, unde călugăriţele au grijă de micuţele pisicuţe ale doamnei Psisina, cea care s-a trudit pentru a aduce pe lume micile ghemotoace. Măicuţele se roagă la icoana Sfântului Modest, protectorul animalelor, cel care a salvat cinci perechi de boi a unei femei sărace şi văduve după ce aceasta a făcut o cruce de fier şi a fost sfinţită de preoţi. Maica stareţă începe apoi, împreună cu măicuţele, un dialog despre legătura dintre sfinţi şi animale, care a pornit odată cu facerea lumii, atunci când, după ce pe cer erau soarele, luna şi stelele, apele s-au umplut cu vietăţi, păsări zburau deasupra pământului, iar prin cuvântul Domnului animalele s-au înmulţit. Stareţa spune că animalele nu sunt existenţe raţionale deoarece nu au suflet şi din acest motiv nu sunt create după chipul lui Dumnezeu, ele au doar duh de viaţă care atunci când mor se pierde. Animalele nu se pot ruga lui Dumnezeu, rugăciunea fiind un privilegiu al omului, însă au instinct care funcţionează într-un grad mai mare decât la noi, ducându-le la autoconservare şi la manifestarea sentimentelor de tandreţe. Dumnezeu a adus înaintea lui Adam toate animalele şi atâta timp cât acesta s-a aflat în Grădina Edenului au trăit în armonie cu omul, ascultându-l. După căderea lui Adam şi a Evei, animalele au încetat să mai vorbească, au scos ghearele, unele au devenit carnivore. Păcatul omului a atras în cădere întreaga creaţie. Am fost din nou salvaţi de la păcat prin corabia lui Noe, cel care a luat împreună cu el şapte perechi de animale curate (viţel, oaie, cerb), o pereche din cele necurate şi şapte perechi din păsările cerului. În corabie toate animalele sălbatice erau blânde şi-l ascultau pe Noe.

Impresionează povestea prezicătorului Vaarlam care, aflânduse pe drum este oprit brusc de măgăruş, care vede îngerul cu sabia ascuţită blocând drumul. Acesta bate animalul care începe să-i vorbească, însă până la urmă îngerul i se arată şi lui şi îşi regretă faptele. Animalele înţeleg uneori într-un mod minunat voia lui Dumnezeu şi slujesc planului său pentru a evita păcatul. Să ne amintim că tot animalele au salvat mulţi sfinţi, precum este cazul Sfântului Ilie, cel căruia un corb i-a dus în pustie seara şi dimineaţa pâine şi carne timp de mai mulţi ani, apoi Iona, cel care a primit misiunea de a vesti locuitorilor din Nineve drama prin care vor trece din cauza păcatelor lor, însă acesta a refuzat şi a fugit pe o corabie. Atunci s-a pornit o furtună, iar oamenii, ştiind despre ce este vorba, l-au aruncat pe Iona în mare, rugându-l pe Dumnezeu să nu-i pedepsească şi pe ei. Freamătul mării s-a potolit, iar Iona, aflat în mijlocul apelor a fost salvat de un chit în pântecele căruia a stat trei zile şi trei nopţi, până a ajuns la mal.

Întotdeauna Domnul ne-a dat ca exemplu animalele pentru modul în care ştie să aibă grijă de ele: „Priviţi la păsările cerului le hrăneşte” (Mt. 6, 26). Cu atât mai mult va avea grijă de noi, cei care suntem fiii lui. Domnul l-a hrănit şi pe cuviosul Pavel, cel care 30 de ani s-a hrănit în munţi cu plante, trimiţând în fiecare zi la el un corb cu o jumătate de azimă. În peştera în care locuia sfântul era şi o leoaică cu doi puiuţi, care au crescut alături de sfânt şi care-l ascultau ca nişte copilaşi.

Sfântul Haralambie, la 103 ani, a fost batjocorit de împăratul roman Sever, care l-a urcat pe un cal după ce soldaţii l-au bătut, iar animalul a început să vorbească cu voce tare, certându-i pe aceştia. Sfântul Antonie cel Mare s-a instalat într-o fortăreaţă ruinată, reptilele de aici părăsind liniştite zona, iar mai apoi a trecut Nilul pe spatele unor crocodili. Sfântul Simeon a fost ascultat de un urs, care făcea treabă la mănăstire în locul măgarului pe care l-a mâncat, iar profetul Daniel a avut o relaţie specială cu leii, care stăteau liniştiţi la picioarele lui.

Acestea şi multe alte lucruri le puteţi găsi în Sinaxarul apărut la Editura Renaşterea. O poveste agreabilă spusă de maica stareţă a unei mănăstiri, care pare a fi un personaj din basmele de altădată.