O carte ce cuprinde 30 de cuvinte evocatoare și apreciative la adresa starețului Mănăstirii Nicula, Arhim. Nicolae Moldovan, semnate de monahi, preoți și apropiați ai părintelui, a fost prezentată în această seară, după slujba Vecerniei, de Mitropolitul Clujului, Întaltpreasfințitul părinte Andrei. Volumul, apărut recent la editura „Renașterea” a Arhiepiscopiei Clujului este bogat ilustrat cu fotografii legate de parcursul său, de la tinerețe, la maturitate, dar și din timpul celor zece ani de când conduce mănăstirea clujeană.
„Părintele Nicolae este stareț de 10 ani la Mănăstirea Nicula și s-a tipărit această carte minunată, legată de misiunea sfinției sale aici. Textul mărturisește cum un om își poate dărui viața Mântuitorului. Știți că pe bună dreptate, în slujba tunderii în monahism, călugării se îmbracă în îngerescul chip. Este ocarte frumoasă de care vă veți bucura”, a precizat Mitropolitul Andrei.
Lucrarea se bucură de un cuvânt introductiv, semnat de arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
„Răbdarea Părintelui Nicolae te lăsa fără răbdare. Scaunul duhovnicului Nicolae de la Nicula nu se răcea, zi și noapte, ascultând, povățuind și iertând. Un autodidact prin excelență, deși silitor la studiile pe care le-a făcut, el s-a identificat mai degrabă cu omul din fața lui, astfel încât s-a îmbogățit din experiențe trăite și împărtășite, devenind o adevărată enciclopedie. Cinstea, onestitatea și încrederea pe care le inspira l-au determinat pe vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu să-l impună stareților Niculi ca egumen, adică un secund pe care să te poți bizui oricând. Dacă stareții s-au succedat în timp, el a rămas vecin cu eternitatea.
Starețul Nicolae este cel pe care-l omagiem acum. N-am să zăbovesc asupra acestui aspect, am să las textele de față să vi-l înfățișeze din tot atâtea perspective: a slujitorilor Bisericii, a intelectualilor, a celor ce fac administrație publică, a oamenilor de arme și de afaceri, a familiei după trup și duh, a credincioșilor în general, oricum, majoritatea prieteni ai Părintelui Nicolae și ai Mânăstirii Nicula. De remarcat că mai toate mărturiile din acest volum aniversar sunt aproape unanime în aprecierea calităților umane și duhovnicești ale acestui om cu totul excepțional și minunat”, arată arhim. Dumitru Cobzaru.
Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului