„Cel ce crede în Mine nu va muri în veac″ | Sâmbătă. Săptămâna a şasea a Postului Mare

de | apr. 27, 2024

Evanghelia zilei: In 11, 1 – 45

În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Şi Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi a şters picioarele Lui cu părul capului ei, iar Lazăr cel bolnav, era fratele lor. Deci surorile au trimis la Iisus să-I spună: Doamne, iată, acela pe care îl iubeşti este bolnav. Dar Iisus, auzind, a zis: această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca să se slăvească Fiul lui Dumnezeu prin ea. Şi Iisus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Dar după ce a aflat că este bolnav, atunci a zăbovit două zile în locul unde se găsea. După aceea a zis ucenicilor: să mergem iarăşi în Iudeea. Ucenicii I-au răspuns: Învăţătorule, acum Te căutau iudeii să Te ucidă cu pietre şi iarăşi Te duci acolo? Răspuns-a Iisus: au nu sunt douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi. Dacă însă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu mai este cu el. După ce a zis acestea, le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; dar Mă duc ca să-l deştept. Dar ucenicii Săi I-au zis: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iisus vorbise despre moartea lui Lazăr, iar lor li se părea că vorbeşte despre adormirea somnului. Atunci Iisus le-a spus deschis: Lazăr a murit. Şi pentru voi, ca să credeţi, Mă bucur că n-am fost acolo; dar să mergem la el. Deci Toma, care se numeşte Geamănul, a zis celorlalţi ucenici: să mergem şi noi şi să murim cu el. Dar când a venit, Iisus a aflat că Lazăr era îngropat de patru zile. Şi cum Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii, mulţi din iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă. Şi a zis Marta către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da Ţie. Zis-a ei Iisus: fratele tău va învia. Marta i-a răspuns: ştiu că va învia în ziua cea de apoi, la înviere. Atunci i-a zis Iisus: Eu sunt învierea şi viaţa; şi cel ce crede în Mine va trăi, chiar dacă va muri; şi oricine trăieşte şi crede în Mine în veci nu va muri; crezi tu aceasta? Da, Doamne, a răspuns Marta, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume. După ce a spus aceasta, s-a dus şi a chemat în taină pe Maria, sora sa,  zicându-i: Învăţătorul este aici şi te cheamă. Maria, cum a auzit, s-a sculat repede şi a venit la Dânsul. Iar Iisus nu sosise încă în sat, ci era în locul unde îl întâmpinase Marta. Iudeii care erau cu ea în casă şi îi spuneau vorbe de mângâiere, văzând pe Maria că s-a sculat repede şi a ieşit, au mers după ea socotind că se duce la mormânt, ca să plângă acolo. Deci Maria, când a ajuns unde era Iisus şi L-a văzut, a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Iar Iisus, când a văzut-o plângând pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea plân­gând şi ei, a suspinat cu duhul şi s-a tulburat în Sine; apoi a întrebat: unde l-aţi pus? I-au răspuns: Doamne, vino şi vezi. Şi Iisus a lăcrimat. Iar iudeii ziceau: iată cât de mult îl iubea! Însă unii dintre ei ziceau: nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă şi pe Lazăr să nu moară? Deci Iisus, iarăşi suspinând în Sine, a mers la mor­mânt, care era o peşteră şi o piatră era pusă în faţa ei. Ridicaţi piatra, le-a poruncit Iisus. Însă Marta, sora mortului, a zis către Dânsul: Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile. Iisus i-a zis: nu ţi-am spus, oare, că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Atunci au dat la o parte piatra din locul unde era pus mortul, iar Iisus şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, îţi mulţumesc că M-ai ascultat! Eu ştiam că pururea Mă asculţi, dar am grăit pentru poporul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Iar după ce a zis acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză. Şi faţa lui era acoperită cu o mahramă. Iisus le-a zis: dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. Deci mulţi din iudeii care veniseră la Maria şi au văzut cele ce a făcut Iisus au crezut într-Însul.

„Cel ce crede în Mine nu va muri în veac″

Domnul nostru Iisus Hristos numeşte adormire ieşirea sufletului omenesc din trup. Hristos nu le spune ucenicilor: Lazăr a murit şi voi merge să-l înviez”, ci „a adormit, Mă duc să-l trezesc”[1]. Ucenicii, neînţe­legând sensul cuvântului Domnului Hristos, au socotit că Iisus vorbeşte despre adormire ca somn, care, de multe ori, venindu-le celor bolnavi, le aduce odihna.[2] De aceea îi spun Mântuitorului:

„Doamne, dacă a adormit, se va face bine.” (In 11, 12).

Dar spuneau aceasta şi ca să-L oprească din drum, ca să nu meargă în mij­locul celor ce voiau să-L omoare. Mai apoi, atunci când Domnul Hristos i-a anunţat pe uce­nici de intenţia de a merge în Iudeea, aceştia   i-au spus:

„Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?” (In 11, 8).

Pentru că nu au înţeles cuvântul Său, Mântuitorul Hristos le spune uceni­cilor:

„Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mer­gem la el.” (In 11, 14 – 15).

Apostolii adoptă acum o altă poziţie: doresc să meargă împreună cu Domnul Hristos, chiar dacă drumul acesta va fi pentru ei ultimul drum, căci le spune Apostolul Toma celorlalţi: „Să mergem şi noi şi să murim cu El[3] – adică să murim împreună cu Hristos. Dar nici acum apostolii nu au înţeles Cuvântul Domnului. Hristos le-a spus că vrea să meargă la Lazăr nu ca să fie omorât de iudei, ci ca să-l învie pe Lazăr.

De fapt, nici Marta nu l-a înţeles pe Mântuitorul Hristos. Credea des­pre El că este un făcător de minuni, care poate vindeca bolnavi şi poate chiar învia morţi, căci s-a dus vestea despre învierea fiului văduvei din Nain şi a fiicei lui Iair, care fuseseră înviaţi îndată după moartea lor. Marta credea că Domnul Hristos nu mai poate face ceva, căci nu îi cere Mântuitorului, zicând: „Înviază-l acum”, ci îi spune:

„Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.” (In 11, 21).

În aceste cuvinte Marta îşi exprimă durerea că s-a petrecut ceva ire­­parabil. Ea cugeta că Iisus îl putea întări pe bolnav ca să nu moară, dar nu era sigură că el poate învia. Judeca asemenea lui Toma şi Apos­tolilor. Iisus îi spune însă Martei:

„Fratele tău va învia.” (In 11, 23).

La aceste cuvinte Marta îşi mărturiseşte credinţa în învierea trupu­rilor:

„Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.” (In 11, 24).

Acesta este un prilej pentru Mântuitorul să rostească un cuvânt care ne aduce şi nouă mângâiere. A  spus Iisus:

„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac.” (In 11, 25 – 26).

Este arătat aici că moartea pentru cei credincioşi este asemeni unui somn, iar pentru ceilalţi ea este veşnică. Cei credincioşi vor trece prin moarte, dar nu vor rămâne în moarte. Mântuitorul nu a spus că: „Cel ce crede în Mine nu va muri”, ci a spus:

„Cel ce crede în Mine nu va muri în veac.” (In 11, 26).

Deci este o moarte veşnică, nu în sensul despărţirii sufletului de trup, ci în sensul despărţirii definitive a omului de Dumnezeu.

Mergând mai departe Iisus o întreabă pe Marta: Crezi tu aceasta?”[4] – îi cere Martei mărturisirea credinţei.[5] Iar aceasta a mărturisit şi a spus, precum Petru cândva în Cezareea lui Filip:

„Cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” (In 11, 27).

De fiecare dată înainte de a săvârşi o minune, Iisus Hristos provoca mărtu­risirea credinţei în cel care solicita minunea.

Citim în Evanghelia după Marcu următoarele:

„Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Mc 11, 24).

Aşa a făcut Marta; i-a spus Domnului Hristos:

„Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.”,

însă a adăugat zicând:

„Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.” (In 11, 21 – 22).

Rugăciunea de cerere sau, simplu, cererea, dacă este însoţită de o credinţă puternică, încetează să mai fie cerere şi devine o neîncetată mulţumire. Aşa a făcut şi Mântuitorul Hristos înainte de a-l învia pe Lazăr; şi-a ridicat ochii către cer şi a rostit: „Îţi mulţumesc, Părinte, că M-ai ascultat”,[6] cu toate că minunea încă nu avusese loc. Astfel mul­ţumirea precede cererea. De fapt este un echilibru liturgic, în fiecare ru­gă­ciune. Domnul Hristos ne-a învăţat ce să cerem şi cum să cerem. Importante sunt ambele aspecte. Astfel, înainte de a-i cere ceva lui Dumnezeu, trebuie să-i mulţumim, să-L preamărim, să ne mărturisim credinţa în El. Abia apoi se cuvine să cerem ceea ce năzuim că vom şi primi.

Citim în Evanghelia după Ioan că Iisus înainte de a săvârşi minu­nea învierii lui Lazăr, „a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine şi a lăcrimat”.[7] Deoarece Hristos nu era numai Dumnezeu prin fi­re, ci şi om, pătimeşte şi cele omeneşti. A lăcrimat pentru că l-a văzut pe omul făcut după chipul Său intrat în stricăciune. Şi la fel cum Dumnezeu l-a întrebat cândva pe Adam în rai, zicând: „Adame, unde eşti?”[8] aşa şi acum întreabă:

„Unde l-aţi pus?” (In 11, 34).

Şi pentru că omul intrat în stricăciune nu mai putea să vină la Făcătorul său, merge Fiul lui Dumnezeu la locul unde zăcea şi spune:

„Ridicaţi piatra.” (In 11, 39).

Spune aceasta pentru cei vii care erau martorii acestei minuni. Apoi vorbeşte cu Lazăr ca şi cum l-ar fi trezit din somn, zicându-i:

„Lazăre vino afară.” (In 11, 43).

Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia Sfân­tului Ioan, vede strigarea lui Iisus adresată lui Lazăr ca pe un chip al chemării din pământ a tuturor morţilor la învierea de obşte, când va fi o chemare a tuturor la judecata finală.[9]

Mântuitorul a poruncit celui care era mort de patru zile şi care era legat la mâini şi la picioare să umble. Şi a umblat. Şi îndată moartea a fugit de la el şi mortul s-a izbăvit de putreziciune şi, lepădând mirosul cel rău al acesteia, a ieşit scăpat din porţile morţii.

Apoi a poruncit celor care erau prezenţi, zicând:

„Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.” (In 11, 44).

Acest lucru ne trimite cu gândul la dezlegarea pe care o primeşte astăzi fie­care credincios prin Taina Sfintei Spovedanii, căci prin aceasta suntem dezlegaţi din moartea sufletească.

[1] In 11, 11.

[2] Ştim că în viaţa de zi cu zi, când dormim ne pierdem conştiinţa, dar funcţiile corpului rămân intacte: bătaia inimii, respiraţia, digestia lucrează atât de bine încât pot vindeca până şi rănile. În somnul morţii se întâmplă însă invers: corpul încetează să mai funcţio­neze, dar se trezeşte sufletul, care-şi deschide ochii spre eternitate. – cf. Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 1, p. 179.

[3] In 11, 16.

[4] In 11, 26.

[5] Dacă în Lc 10, 38 – 42 Marta, sora lui Lazăr, se silea să facă ospăţ mare, iar Maria şedea la picioa­rele lui Iisus, slujindu-L şi ascultându-I cuvântul, acum Marta este cea care-L slujeşte pe Iisus, iar Maria cea care stă în casă şi se ocupă de serviciile casei. Vedem aici o încrucişare, o echilibrare. De fapt, Evanghelistul Ioan a vrut să scoată în evi­denţă aceeaşi atitudine a celor două surori faţă de Iisus. De ce? Pentru că din primul episod (Lc 10, 38 – 42) am avea tendinţa de a o scoate în prim plan pe Maria şi de a o pune în plan secund pe Marta în raport cu Iisus. Evanghelistul Ioan a reparat atitudinea sau opinia care s-a creat vizavi de cele două surori pe care le iubea Iisus arătând că nu este una mai prejos decât cealaltă, că ambele sunt egale în slujirea lui Iisus.

[6] In 11, 41.

[7] In 11, 33, 35.

[8] Fac 3, 9.

[9] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, în PSB 41, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 757.

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

Duminica a III –a după Paști (A Mironosițelor) | Marcu 15, 43-47

Duminica a III –a după Paști (A Mironosițelor) | Marcu 15, 43-47

Duminica de astăzi, cunoscută drept a Mironosițelor sau a Miroforelor, poate fi considerată sărbătoarea femeii și feminității creștine. Virtuțile care reprezintă, prin excelență, femeile sunt: credincioșia, evlavia, delicatețea, discreția, pudoarea, buna-cuviință,...