Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

de | dec. 16, 2018

          În Duminica a 28-a dupa Rusalii, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc întrunirea Cercului Preoțesc de lângă Cetatea Ciceului.
          În prezența unui numar semnificativ de credincioși din parohie s-a oficiat, de la ora 16.00, Taina Sfântului Maslu.
          La finalul slujbei părintele Iftimi Dan, coordonatorul cercului pastoral, a vorbit despre „ospățul credinței,  al Evangheliei și al harului” la care ne invită Bunul Dumnezeu în Sfânta Biserică. Refuzând chemarea, precum cei din pilda evanghelică, ne lipsim de adevărata împlinire,  iar gustând din acesta, vom avea bucuria comuniunii cu Hristos Domnul.
         În încheiere, pr. Leon Drăgan,  gazda întâlnirii,  a mulțumit preoților pentru împreuna slujire,  iar credincioșilor pentru prezență.

Pr. Iftimi Dan

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Kilometrul albastru la mănăstirea Rebra-Parva

Kilometrul albastru la mănăstirea Rebra-Parva

Sub egida Asociației GAL Ruralis o parohie ortodoxă și o școală generală și-au dat mâna pentru a cultiva relația dintre Dumnezeu, om și natură în comunitățile Parva și Nepos. Tinerii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos, prin preotul Vasile Rus și Emilia Rus și elevii...

O zi „altfel” la Protopopiatul Ortodox Huedin

O zi „altfel” la Protopopiatul Ortodox Huedin

În cadrul săptămânii „Şcoala altfel. Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, două clase ale Grupului Şcolar „Vlădeasa” din Huedin, împreună cu Profesoară Gabriela Greble au mers în vizită la Protopopiatul Ortodox Huedin, unde cei mici au avut parte de o serie de...

Împreuna slujire a preoților din Cercul pastoral Iclod

Împreuna slujire a preoților din Cercul pastoral Iclod

Duminică, 21 mai 2017, a avut loc întrunirea cercului pastoral Iclod. Întâlnirea s-a desfășurat, de la ora 17, în Biserica „Sf. Nicolae” din Iclod, protopopiatul Gherla. Acest cerc pastoral este format din parohiile Bonțida, Fundătura, Iclod, Iclozel, Livada, Orman,...

Duminica familiei în parohia „Sf. Nicolae” din Cluj-Napoca

Duminica familiei în parohia „Sf. Nicolae” din Cluj-Napoca

În Parohia „Sfântul Nicolae” din municipiul Cluj-Napoca  a fost sărbătorită „Duminica familiei”. Momentul a adunat într-o rugăciune de multumire tinerele familii care au primit pe parcursul anului trecut Taina Sfintei Cununiei în biserica de pe Horea. Preotul paroh...

Un an de activitate a Centrului „Sfântul Ioan Valahul” din Gilău

Un an de activitate a Centrului „Sfântul Ioan Valahul” din Gilău

Centrul „Sfântul Ioan Valahul” din Gilău și-a sărbătorit vineri, 12 mai 2017, ocotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Valahul. În cinstea sa a fost oficiată, în jurul orei 12:30, o slujbă de mulțumire, în prezența elevilor beneficiari și ai părinților, precum și ai...