Colindători clujeni, în Regatul Spaniei

de | dec. 9, 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și a Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și al Portugaliei, Parohia Ortodoxă ”Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” Valdemoro organizează în perioada 03-11 decembrie 2016 un turneu misionar de colinde și muzică românească în Regatul Spaniei. Invitați de onoare sunt Maria, Petronela și părintele Călin Ciprian Taloș, preot slujitor la Parohia ”Nașterea Domnului”  din Cluj-Napoca.

Până în prezent au fost vizitate următoarele comunități românești:

Parohia ”Sf. M. Mc. Ecaterina” Fuenlabrada, Parohia ”Sfinții Mărturisitori” Valdemoro, Parohia ”Întâmpinarea Domnului” Mejorada del Campo, Parohia ”Sf. Cuvios  Irodion de la Lainici”, Colmenar Viejo   (Comunidad de Madrid);

Parohia ”Intrarea Domnului în Ierusalim” Cuenca (Comunidad Castilla la Mancha);

Parohia ”Sf. Trei Ierarhi” Ibiza (Insulele Baleare).

În următoarea perioadă sunt prevăzute concerte în:

Parohia ”Nașterea Maicii Domnului” Tortosa, Parohia Sf. ”Ghelasie de la Râmeț” Solsona și Parohia ”Sf. Muceniță Tecla” Sabadell (Comunidad Cataluña).

De asemenea, un micro-recital a fost oferit sâmbătă seara, la finalul conferinței Pr. Prof. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Șaguna” din Sibiu, susținută într-un salon al Hotelului Rafael Atocha din Madrid, în prezența PS Timotei, a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a familiei d-nei Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Regatul Spaniei și a unei asistențe numeroase.

A devenit deja o tradiție ca în perioada Postului Crăciunului să fie organizate concerte de colinde și muzică tradițională de acasă în comunitățile de români din Peninsula Iberică, aducând astfel mireasma datinilor strămoșești în sufletele compatrioților noștri ce trăiesc departe de  meleagurile natale, a transmis pentru Radio Renașterea preotul Dorin Sas.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...