Comuniune în slujire și rugăciuni pentru sănătatea Regelui Mihai, în Regatele Scandinave

de | mart. 7, 2016 | Actualitatea religioasă

Duminică, 6 martie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Oslo. Cu acest prilej, Părintele Episcop Macarie a botezat trei copii care au primit harul dumnezeiesc spre luminare și viețuire în Hristos.

La această slujire arhierească din comunitatea românească din capitala Regatului Norvegiei, s-au înălțat rugăciuni și pentru sănătatea Majestății Sale, Regele Mihai al României, care trece prin momente de încercare și suferință. Rugăciuni pentru însănătoșirea Regelui au fost înălțate de către preoții și credincioșii din toate parohiile Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord care își are jurisdicția în Regatele Suediei, Norvegiei și Danemarcei.

Mesajul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi adresat Casei Regale a României și tuturor celor care s-au rugat pentru sănătatea Regelui Mihai, a fost unul de încurajare și întărire pentru depășirea acestor momente de încercare, subliniind prețuirea și asumarea valorilor morale creștine și naționale, promovate de Majestatea Sa. Românii care își duc viața în țări conduse de familii monarhice cu rădăcini adânci în istoria Europei, sunt foarte sensibili față de aceste momente prin care trece Casa Regală a României, empatia lor fiind susținută și de respectul pe care l-au întâlnit în Europa de Nord pentru familiile regale scandinave, a mai spus ierarhul. Totodată, Preasfinția Sa a menționat faptul că rugăciunile și trăirile duhovnicești exprimate în Sfânta Liturghie sunt o manifestare a comuniunii și împărtășirii de  prezența lui Hristos prin care suntem cu toții asumați ca mădulare vii ale aceluiași corp eclezial, solidari în suferințe și încrezători că Dumnezeu pe toate le plinește spre mântuirea noastră.

www.episcopiascandinavia.se

Ultimele articole

Preotul este expresia veşniciei

Preotul este expresia veşniciei

Bătrânul Epifanie zicea: „Preotul este întruparea absolutului, expresia veşniciei, expresia temeiniciei şi neclătinării, crainicul Cerului, chipul nestricăciunii, îndrumătorul înspre eternitate. Înfăţişarea lui rămâne aceeaşi de-a lungul veacurilor, ca aducere aminte...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 4 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Cluj I

Clericii din Protopopiatul Ortodox Cluj I s-au reunit marți, 2 noiembrie 2021, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica Mănăstirii „Sfânta Troiță” din Feleac și a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în prezența...