Concerte de colinde în parohiile Budești și Țagu

de | dec. 15, 2015

Sărbătoarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, este prin excelență evenimentul din istoria mântuirii care aduce cea mai mare bucurie în sufletele și în casele creștinilor.

Cu această ocazie, duminică, 13 decembrie 2015, biserica ortodoxă  din localitatea Țagu din 12389190_941482829261188_898327430_oprotopopiatul Beclean, a fost gazda unui spectacol de colinde și datini străbune, dovedindu-se  a fi neîncăpătoare pentru credincioșii veniți pentru a participa la eveniment. Spectacolul a fost organizat de Pr. Paroh Daniel Dascălu alături de credincioși din parohie. Au venit grupuri de colindători din parohiile Budești, Budești Fânațe, Visuia și Miceștii de Câmpie, care prin colindele lor au arătat că nu au uitat de tradițiile străbune. Serbarea se află la prima ediție, însă organizatorii doresc ca la anul să continue și să fie implicate  mai multe parohii.

În spiritul sărbătorilor de iarnă, tinerii din parohiile Țagu, Visuia, Budești Fânațe și Miceștii de Câmpie, au participat tot duminică, 13 decembrie 2015, la un alt spectacol de colinde și tradiții de Crăciun, organizat la biserica ortodoxă din Budești, organizat de părintele Teodor Șumandea. La eveniment a fost prezent și Primarul Comunei, Vasile Codrea, care, la final alături de parohul comunității au împărțit daruri copiilor ce au fost prezenți la eveniment, a transmis pentru Radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Beclean, pr. Alin Pop.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...