Concursul de grafică religioasă ,,Aripi spre cer”, în parohia ,,Nașterea Domnului”

de | nov. 9, 2019

Zeci de desene, realizate de elevii participanți la concursul de grafică religioasă ,,Aripi spre cer”, au fost expuse vineri, 8 noiembrie 2019, de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, în biserica parohiei ,,Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca. Lucrările prezintă prapori, uși de altar, biserici din lemn, cruci, dar și porți țărănești, fântâni și case tradiționale.

Competiția, aflată la cea de-a V-a ediție, a fost organizată în perioada 1 octombrie – 8 noiembrie 2019 de parohia ,,Nașterea Domnului” și se înscrie în cadrul parteneriatului educațional ,,Bucuria întâlnirii cu Hristos”, încheiat de parohie cu Şcoala „Constantin Brâncuși”, Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz și  Parohia Ortodoxă a Deficienţilor de Auz şi Vorbire „Sfinţii Ierarhi şi Mărturisitori Iorest şi Sava, Mitropoliţii Transilvaniei şi Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”. Coordonat de Daniela Necula, profesor de religie și Silvia Făgărășanu, profesor de desen, Concursul a avut ca temă ,,Lecția de etnografie: tradiții și spiritualitate”. În competiție s-au înscris peste o sută de elevi de la școlile amintite, alături de elevi ai Colegiului Național ,,Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.

„În lucrările lor se reflectă buna cunoaștere a spiritualității și specificului satului românesc, iar dăruirea cu care au abordat această temă se poate vedea în frumusețea desenelor, în acuratețea liniilor, în simplitatea reprezentării elementelor tradiționale  ale acestei lumi acum aproape părăsite”, a precizat coordonatorul activităților din parohia ,,Nașterea Domnului”, Marilena Asănică.

Potrivit acesteia, cele mai frumoase desene au fost expuse, iar premierea elevilor va avea loc ulterior într-un cadru festiv la fiecare școală de către profesorii de religie.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în...

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Parohia Ortodoxă Teaca, din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a găzduit luni 24 aprilie 2023, întâlnirea cercului preoțesc de pe Valea Tecii. Pornind de la îndemnul biblic: ,,Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se...