Conferinţa preoţească de primăvară la Sighetu Marmaţiei

de | mai 19, 2023

Joi, 18 mai 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat Conferinţa preoţească de primăvară din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, la care au participat preoţii din Protopopiatele Sighet şi Vişeu. Acesta este ultima conferinţă semestrială din prima parte a acestui an, după cele desfăşurate la Baia Mare şi Satu Mare, a căror temă a fost dedicată Anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice. Referantul, alcătuit şi prezentat de Preacuviosul Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial administrativ, s-a intitulat „Bătrânii noştri venerabili, istoria şi memoria vie a comunităţilor, a Bisericii şi a Neamului”.

„Şirul conferinelor preoţeşti de primăvară se încheie în municipiul Sighetu Marmaţiei, mai exact la fostul Palat Episcopal, în prezent Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, în sala festivă „Episcop Doctor Vasile Stan”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Reuneşte protopopiatele Sighet şi Vişeu, parohiile de pe Iza şi Vişeu, Mara şi Cosău, circa 120 de părinţi, şi suntem într-o atmosferă deosebită, pentru că, pe lângă faptul că suntem în atmosfera plină de lumină după Sfintele Paşti, sărbătoarea Învierii, suntem în această instituţie prestigioasă de cultură, pe care am redat-o oraşului, judeţului, şi, de ce nu, acestei zone, acestei regiuni, ca o instituţie culturală, care are 8 săli, pe toate nivelurile, are muzeul „Regele Carol al II-lea, are spaţii pentru activităţi culturale, pentru conferinţe, pentru simpozioane, la standarde europene, sala festivă are şi trei cabine pentru translatori. Ne bucurăm pentru această frumoasă realizare, pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, noi nu am făcut altceva decât să ne facem datoria, şi să sporim patrimoniul acestei Episcopii. Conferinţa preoţească este una potrivită şi adecvată Anului omagial, se referă la  îngrijirea persoanelor vârstnice, la bunicii noştri care au nevoie de prezenţa noastră în viaţa lor. De aici, din Maramureş, sunt foarte mulţi plecaţi, în fiecare localitate între 40-50% din familiile tinere sunt plecaţi în Europa, mai ales în Europa, în toate ţările din Europa. Mulţi dintre ei şi-au luat şi copii, iar unii i-au lăsat cu bunicii. Este o chimie, o simfonie, o frumoasă legătură între bunici şi nepoţi şi atmosfera din familiile din această zonă este una foarte sănătoasă, aşa că, dacă nepoţii au rămas acasă ca să mângâie bătrâneţea bunicilor, este un lucru bun, nu sunt lipsiţi de protecţie şi de grijă şi, pe lângă toate acestea, sunt preoţii noştri care le poartă de grijă şi apoi este şcoala, care se ocupă de ei, iar parohia şi preotul au datoria să facă cateheză şi să-i viziteze atât pe copii, cît şi pe bătrâni, şi lucrul acesta îl subliniem în conferinţa de astăzi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Conferinţa preoţească de primăvară la Sighetu MarmaţieiConferinţa a început cu săvârşirea unui Te-Deum pentru ca Dumnezeu Să-şi reverse mila Sa asupra Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin şi a tuturor preoţilor din aceste două protopopiate şi pentru buna desfăşurare a conferinţei. Pentru început, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a prezentat clericilor probleme de actualitate, legislative şi administrative, culturale, duhovniceşti şi de pastoraţie, de care preoţii trebuie să ţină seama în parohiile pe care le păstoresc, precum şi consideraţii asupra misiunii pastorale în ceea ce priveşte persoanele în vârstă şi neajutorate.

„În cadrul conferinţelor de primăvară, prezidate de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, părintele nostru, cu a cărui binecuvântare am conferenţiat în faţa celor opt protopopiate ale Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, conferinţă cu titlul „Bătrânii noştri venerabili, istoria şi memoria vie a comunităţilor, a Bisericii şi a neamului”, am dezbătut mai multe aspecte legate de cele ale senectuţii, a spus Preacuviosul Părinte Arhimandrit Casian Filip, vicar eparhial administrativ. Dragostea şi durerea cea mai mare am îndreptat-o către bunicii noştri, care, din cauza exodului mare către străinătate a celor tineri, pentru un trai mai bun, au lăsat inimi frânte, însingurate, triste, iar părinţii de altădată au devenit buncii de astăzi, care sunt însinguraţi, înfometaţi şi trişti. Anul acesta, în 2023, este Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericilor în Patriarhia Română. Biserica cunoaşte cel mai bine şi cauza cea mai acută faţă de bătrânii noştri, care sunt pe tot arealul ţării, însinguraţi sau ai nimănui. Biserica a venit cu soluţii concrete prin toate instituţiile sociale, căminele rezidenţiale şi toate celelalte servicii, aducându-le o bucurie în viaţă şi un trai mai bun.

„Sigur că această conferinţă este ancorată puternic în realitatea zilelor pe care le trăim, necesitatea de a ne aduce aminte de bătrânii din comunităţile noastre, a fi împreună cu ei, pentru că au nevoie de ajutorul nostru, de aceea nu precupeţim niciun efort în a veni în ajutorul lor, şi în plan spiritual şi în plan material, pentru că mulţi au nevoie de ajutor Bisericii, iar noi, preoţii, trebuie să fim în primele rânduri implicaţi în ajutorarea lor, pentru că ei sunt, aşa cum spune titlul, o memorie vie a istoriei comunităţilor Bisericilor noastre dreptmăritoare şi a neamului nostru românesc credincios. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin mereu ne-a îndemnat să fim împreună cu credincioşii noştri, să ajutăm pe cei mai în vârstă, care au nevoie de ajutor şi promitem că ne vom îndeplini datoria, ne vom strădui ca să fim folositori bătrânilor noştri venerabili”, a precizat Părintele Vasile Aurel Pop, protopopul Sighetului.

În cadrul conferinţei au vorbit mai mulţi preoţi, care au relatat experienţe din activitatea lor social-filantropică şi de ajutorare a bătrânilor, la care s-au adăugat îndemnurile Întâistătătorului Eparhiei pentru o slujire pe modelul lăsat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Giuleşti

Târnosirea bisericii din Giuleşti

Duminică, 10 septembrie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a noii biserici de lemn din Giuleşti, Protopopiatul Sighet, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, a rostit cuvânt de învăţătură şi a...

Sfânta Liturghie de hram la biserica din Rozavlea

Sfânta Liturghie de hram la biserica din Rozavlea

Vineri, 8 septembrie 2023, de praznicul Naşterea Maicii Domnului, hramul bisericii din Rozavlea, localitatea de naştere a Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, mii de credincioşi s-au adunat pentru a se ruga împreună cu Întâistătătorul...

Sfânta Liturghie în Parohia Bârgău, Protopopiatul Baia Mare

Sfânta Liturghie în Parohia Bârgău, Protopopiatul Baia Mare

Duminică, 3 septembrie 2023, a XIII-a după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a rugat alături de credincioşii din Parohia Bârgău, Protopopiatul Baia Mare. Ierarhul a oficiat, în fruntea unui sobor de preoţi şi...

Târnosirea bisericii moţilor din Ianculeşti, Protopopiatul Carei

Târnosirea bisericii moţilor din Ianculeşti, Protopopiatul Carei

Duminică, 27 august 2023, a XII-a după Sfintele Rusalii, a tânărului bogat, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia Ianculeşti, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare. Ierarhul a sfinţit pictura, interiorul...