Conferință preoțească semestrială în Protopopiatul Bistrița

de | iun. 21, 2022 | Actualitatea religioasă

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit marți, 21 iunie 2022, în cadrul conferinței preoțești de primăvară/vară.

Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Apoi, în sala de ședințe a Protopopiatului Bistrița, Părintele Mitropolit Andrei a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură și a vorbit despre tema omagială a anului 2022, proclamat ca „An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt gând duhovnicesc, exprimându-și bucuria revederii.

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr. Grigore-Dinu Moș, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la catedra de Dogmatică, a susţinut o prelegere pe tema „Rugăciunea într-o lume secularizată”. Acesta le-a vorbit clericilor despre importanța, puterea și folosul rugăciunii, afirmând că, în ciuda acestui veac secularizant, a cunoscut oameni care practică rugăciunea neîncetată.

Conferința semestrială s-a încheiat cu câteva îndemnuri pastorale făcute de cei doi ierarhi, precum și cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, care a făcut anunțuri de ordin administrativ și pastoral.

În perioada următoare, conferințele de primăvară/vară se vor desfășura în protopopiatele Beclean (22 iunie) și Năsăud (23 iunie). Până în prezent, întâlnirile clericale semestriale au avut loc în protopopiatele Cluj I, Cluj 2 (23 mai), Dej (26 mai), Turda (31 mai) șiHuedin (7 iunie).

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2022, și anume „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Protopopiatul Bistrița

Ultimele articole

Despre Sărbătoarea Sfintelor Paști

Despre Sărbătoarea Sfintelor Paști

Cuvântul „Paști” în limba română îl folosim de obicei la plural, nu zicem „Paște”, ci zicem „Paști” pentru că sunt mai multe evenimente pascale pe care le celebrăm în ziua de Paști. În Duminica Învierii, noi creștinii, prăznuim aducerea lumii din neființă în ființă,...

40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

Cea mai mare campanie împotriva avorturilor, numită „40 de zile pentru viață”, a reînceput miercuri, 23 septembrie 2015, în municipiul Cluj-Napoca. Participă, la fel ca la prima ediție, grupuri din cadrul tuturor confesiunilor din oraș, dar și mai multe organizații și...

Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

Preoții, interesați să își ajute semenii, prin proiecte europene

Zeci de preoți și asistenți sociali din Arhiepiscopia Clujului au aflat cum pot implementa proiecte de economie socială în parohiile lor. Ei au stat de vorbă cu asistenți sociali din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, de la care au obținut toate sfaturile necesare pentru...

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina în misiunea unui preot este de nedorit, mai ales că slujitorii altarelor au o responsabilitate în a-i însufleți pe alții. Acesta este mesajul transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părinților protopopilor din eparhie la...

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Cristolțel, protopopiatul Jibou. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Dan Dregan,...