Consfăturiri ale preoților și profesorilor de religie din Cluj-Napoca

de | feb. 26, 2021

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în această săptămână s-au desfășurat trei întâlniri de lucru ale preoților care slujesc în bisericile din Cluj-Napoca și ale profesorilor care predau disciplina Religie în școlile din municipiu. Întrunirile au fost coordonate de către părintele protopop Alexandru Ciui și avut loc în zilele de marți, miercuri și joi la bisericile „Schimbarea la Față” din zona centrală a orașului, „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din cartierul Gheorgheni și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur. La consfătuiri au participat din partea Centrului Eparhial părintele Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului iar din partea Inspectoratului Școlar județean părintele Marian Sidon, inspectorul de Religie al județului Cluj

Obiectivul principal al întâlnirii a vizat organizarea la nivelul Municipiului Cluj-Napoca a Concursului Național Catehetic ,,Biserica – familia românilor de pretutindeni”, concurs propus de către Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române în contextul declarării de către Sfântul Sinod a anului 2021 ca ,,An omagial al pastorației românilor din afara României”.

Astfel, în perioada următoare, în baza parteneriatelor încheiate între parohiile și școlile din oraș, se vor organiza la toate parohiile din Protopopiatul Cluj II activități dedicate temei comune a concursului. Acestea vor fi coordonate de preoți și profesorii de Religie dar și de alte cadre didactice care doresc să se implice. La activități, vor putea participa copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 7 – 18 ani, elevi ai școlilor clujene și participanți la grupele de cateheză parohială.

Potrivit conceptului propus de către inițiatori, concursul își propune să contribuie la crearea unor legături între comunitățile din țară și cele din diaspora, prin conștientizarea rolului activ pe care îl are Biserica în viața comunități.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci

Resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Răscruci

În Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi), 3 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Răscruci, județul Cluj,...

Binecuvântare arhierească în Parohia Tureni

Binecuvântare arhierească în Parohia Tureni

Sâmbătă, 2 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din comuna Tureni, județul Cluj. Cu acest prilej, în biserica...