Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea de voie, prin Cruce, prin moarte și prin înviere, dându-Se spre chinuri, ca să se rănească pentru păcatele noastre. Atunci un sutaș, anume Longhin, de neam...
19 aprilie – Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfințit Mc. Pafnutie, Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie
Cuviosul Ioan de la Lavra Veche – Aproape de Ierusalim se afla o mănăstire care se numea Lavra Veche sau Peştera Veche. La început a fost doar o peşteră de tâlhari, dar a devenit mănăstire prin grija Sfântului Hariton, care, prins fiind de tâlhari, a scăpat din...
Tăcerea, suire tăinuită spre Dumnezeu
Limbuția este tronul pe care are obiceiul a se arăta și a se făli slava deșartă. Limbuția este semnul după care recunoști pe cei neștiutori, ușă prin care intră clevetirea, călăuzitoarea prosteștii veselii, slujitoarea minciunii, destrămarea umilinței, crainica...
Postul, privegherea, rugăciunea, milostenia, primirea de oaspeţi sunt din natura lor fapte bune, dar când se fac din prefăcătorie nu mai pot fi considerate fapte bune | Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Sunt foarte multe lucrări care se fac de către oameni şi din natura lor sunt bune, dar motivate de anumite cauze pierd calitatea acestora. Postul, privegherea, rugăciunea, milostenia, primirea de oaspeţi sunt din natura lor fapte bune,...
Un motiv întemeiat pentru care putem alege lepădarea de lume
Cel ce se leapădă de lume din frică, pe bună dreptate poate fi comparat tămâiei care arde la început răspândind un miros frumos, pentru a se sfârși apoi în fum urât mirositor. Iar cel ce s-a leapădat de lume gândindu-se la recompensă, se aseamănă unei pietre de...
18 aprilie – Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul
Sfântul Cuvios Ioan şi-a dorit din tinereţe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el şi-a părăsit părinţii şi a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a şi călugărit. În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane, au plecat în...
Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cu cumpătarea | Avva Dorotei
Avva Dorotei: „Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cu cumpătarea. Dacă cineva se luptă şi motivul lui este prefăcătoria sau credinţa că lucrează virtutea, el nu se luptă cu înţelepciune. Dar cel care este cumpătat nu gândeşte că lucrează virtutea,...
Pocăința hoțului și bunătatea Sfântului Cuvios Eftimie cel Nou
Într-o noapte, când era lună plină, Sfântul Eftimie, după ce-și terminase imnele sale de la miezul nopții închinate lui Dumnezeu, a făcut o vizită misionară la bisericile din zonă. Dintr-odată, vede undeva într-un sat cum doi oameni furau grâu din magaziile subterane....
17 aprilie – Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei
Crescând numărul creştinilor în Persia şi având biserici, episcopi, preoţi şi diaconii lor, s-au pornit spre mînie şi iuţime vrăjitorii cei ce-şi trăgeau seminţia lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învăţători, povăţuitori şi apărători ai păgâneştii şi...
Postul are puterea, la unii, să reprime înfierbântările şi zburdările trupului, la unii să domolească mânia | Sfântul Simeon Noul Teolog
Sfântul Simeon Noul Teolog: „Într-adevăr, postul, acest doctor al sufletelor noastre are puterea, la unii, să reprime înfierbântările şi zburdările trupului, la unii să domolească mânia, la alţii să alunge somnul, la unii să stimuleze dorinţa pentru fapta bună, în...
Cuvânt aghiorit de întărire în perioada Sfântului și Marelui Post
Sfântul și Marele Post este stadion duhovnicesc al virtuților, timp de pocăință și rugăciune, de trezvie și de umilință, perioadă de post, de curățire sufletească și de iertare. Toată această binecuvântată perioadă este o călătorie sfântă, ce ne-o pune înainte Sfânta...
16 aprilie – Sfintele Mucenițe Fecioare: Agapia, Irina și Hionia
În anul 304 trei surori din Tesalonic, Grecia, anume: Agapia, Hionia și Irina au fost întemnițate pentru că s-au găsit la ele mai multe cărți de rugăciune și epistole. Mai erau învinuite că împreună cu alte trei creștine, Casia, Filipa și Eutihia și un bărbat anume...
Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului | Sfântul Antim din Chios
Sfântul Antim din Chios: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi...