Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Poet creștin român, despre care s-a scris însă mult prea puțin. Viața acestui poet înfățișează un model de convertire, precum și o viață creștină practică, deosebit de frumoasă, în cadrul Mănăstirii Cernica. Acesta a fost Daniel Turcea.

S-a născut la 22 iulie 1945, în localitatea Târgu Jiu, ca cel de-al doilea copil între cei patru ai familiei, iar copilăria și-a petrecut-o în Pitești. Bunicul său a fost preot, din neam de preoți, iar mama sa avea o minte deosebit de luminată, zestre pe care a dat-o mai departe, fiului ei. Acesta a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” din Pitești în 1963 și a fost licențiat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București în 1968.

Deși prima sa poezie a scris-o la vârsta de numai șapte ani (Corabia) , debutul său literar s-a produs în revista „Amfiteatru” (1968) . În cadrul Editurii „Cartea Românească”, în anul 1970 a văzut lumina tiparului, volumul de poezii „Entropia”, iar în anul 1978, volumul „Epifania”, ambele semnate de Daniel Turcea. Dacă poeziile din volumul „Entropia” sunt rătăcitoare, cele din volumul „Epifania” sunt luminătoare.

Poeziile lui Daniel Turcea sunt greoaie pentru cei neobișnuiți cu stilul sau. Se spune că, pentru a-i înțelege întocmai poeziile, este nevoie de mult studiu asupra matematicii și a Sfinților Părinți. Legătura dintre matematică și Sfinții Părinți nu o pot înțelege însă decât aceia care au gustat în mod practic din amândouă.

Acest tip de poezie poate fi luat ca manual, ca îndreptar aşa cum sunt luate textele Părinţilor, învăţătura, mărturisirea, doxologia acestora. Imnele poetului român vin, se încadrează pe linia Sfântului Simeon Noul Teolog dar nu se opresc pe această linie pentru că în faţa lui Dumnezeu fiecare-şi are răspunsul, iar poezia lui Daniel Turcea este un răspuns aşa cum „un răspuns e-n fulgul de zăpadă”.

Gheorghe Pantelie spunea despre el că : „Avea o existență aproape de sfințenie“
Pasiunea sa pentru geometrie, i-a fost insuflată, cel mai probabil, de mama sa, profesoară de matematică. Retras, firav, meditativ, ne privea cu înțelepciune, ne încuraja blajin. Avea o fascinație pentru misticism. Deși nu știa că va muri, se grăbea să publice «Trebuie să public cât mai repede, să aflu». Avea un timbru calm, o tristețe întipărită pe chip, era de o rară calitate sufletească, distins, care impunea prin tăcere. Îl consider, dintre noi, apropiații, singurul vârf de lance în a se desprinde de materie. Chiar înainte de a se retrage la Cernica, cu certitudine o spun, avea o existență aproape de sfințenie. ”

Poetul a murit la data de 28 martie 1979 la Mănăstirea Cernica. Acesta a rămas ca unul din marii poeți creștini ai secolului XX.

 

Surse:

https://www.autorii.com/scriitori/daniel-turcea/

https://doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/daniel-turcea-un-poet-care-trebuie-fericit-cu-lacrimi

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie
Loading
/
Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească...

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein este unul din cei mai mari oameni de știință ai istoriei. Teoriile sale stau la baza oricărei călătorii în spațiu. Cercetările sale au schimbat felul în care privim universul. Acestea au contribuit  la  progresul tehnologic incredibil al secolului...

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici a fost un matematician, astronom și profesor universitar. Constantin Popovici s-a născut în anul 1878 în Iași. A absolvit şcoala primară “Gheorghe Asachi” şi Liceul Naţional din orașul său natal (Iași). Încă din tinerețe a dat dovadă de talentul...

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Părintele Ioan Coman este unul din cei mai importanți patrologi români. A publicat sute de lucrări de patrologie, filologie, cultură clasică, istoria religiilor, ecumenism. A publicat traduceri, cuvântări, recenzii. Toate lucrările sale însumează peste 8,000 de...

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. Acesta a fost Dumitru Caracostea. S-a născut la 10/22 martie 1879, la Slatina, Olt. Acesta a avut o descendență aromână....