Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, în prima sa Epistolă, în capitolul 2, versetul 16, notează lucrul următor: tot ce este în lume, adică pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții nu sunt de la Tatăl.

În cadrul emisiunii de astăzi vom vorbi despre poftă.

După învățătura Sfântului Antonie cel Mare, învățătură pe care o găsim în Filocalia I, pofta este sămânța ispitei, începutul păcatului și rădăcina tuturor patimilor.

Pofta de plăcere cheamă mintea și trupul la patimi. Adam și Eva trăiau fericiți în grădina Edenului, dar pofta de mâncare și de mărire i-a scos din rai. Urmașii lui Adam, având cugetele și dorințele lor îndreptate numai spre rău, atrag asupra lor mânia lui Dumnezeu și potopul.

În Cartea Facerii, în capitolul 6, ni se istorisește: Văzând însă Domnul Dumnezeu că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele, i-a părut rău și s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ. Și a zis Domnul: pierde-voi de pe pământ pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că l-am făcut pe om.

Sodoma era grădina bucuriei Domnului, dar nesațul poftelor și al plăcerilor trupești atrage asupra ei foc din cer, care o preface în fum și scrum. Pofta de plăcere face din cel mai evlavios om din Vechiul Testament, dintr-un profet, Prorocul David, un om păcătos. Pofta face din înțeleptul Solomon închinător la idoli, din care pricină regatul său se rupe în două.

Pentru pofta și lăcomia de carne, poporul israelitean a fost pedepsit în pustie cu o bătaie foarte mare și s-a numit locul acela, unde s-a îngropat poporul stăpânit de poftă, mormintele poftei.

Pofta căldărilor cu carne atrage pedepse grele asupra poporului ales în pustie, de la mușcarea șerpilor, până la stingerea unei generații întregi de oameni, găsim în Cartea Ieșirii capitolul 16, versetul 3.

Ispita poftei vătămătoare înfundă pe oamenii bogați în ruină și în pierzare, uciderile, pizmele și cele mai mari nenorociri împotriva omenirii și omeniei, adică războaiele, se nasc tot din pofte.

Iată ce ne spune Sfântul Apostol Iacov în Epistola Sobornicească: de unde sunt războaiele și de unde certurile dintre voi, oare nu de acolo, din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre, poftiți și nu aveți, ucideți și pizmuiți și nu puteți dobândi ce doriți, vă sfădiți și vă războiți?

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Despre poftă
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/natanael/" target="_self">Protos. Natanael Zanfirache</a>

Protos. Natanael Zanfirache

Slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Realizator al emisiunii „Repere de viață duhovnicească”.

Emisiuni recente

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Despre rugăciune

Despre rugăciune

În această emisiune vom vorbi despre rugăciune. Rugăciunea este vitală pentru omul credincios și definește cel mai plenar relația omului cu Dumnezeu. Ea are și un caracter particular dar și unul public, cu alte cuvinte ne rugăm și acasă dar ne rugăm și la biserică....