„Domnul se uită la inimă” (Joi, Săptămâna a X-a după Rusalii)

de | aug. 26, 2021

Evanghelia zilei: Mt 21, 43 – 46

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat vă spun vouă că se va lua de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste cine va cădea ea, îl va spulbera. Iar mai marii preoţilor şi fariseii, ascul­tând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor, pentru că îl socotea prooroc.

„Domnul se uită la inimă”

Domnul Hristos de câte ori a avut prilejul i-a mustrat foarte aspru pe căr­tu­rari şi farisei, fie că erau de faţă, fie că vorbea despre ei. Capitolul al XXIII-lea din Evanghelia după Matei cuprinde o serie de astfel de mus­trări.

Fariseii, deşi erau reprezentanţii unei grupări religioase fundamen­ta­liste, nu trăiau în conformitate cu Legea Vechiului Testament. Morala lor lăsa de dorit, era una de suprafaţă; făceau totul ca să fie văzuţi de oa­meni. Afişau un formalism care nu este trecut cu vederea de către Mân­tuitorul. Domnul Hristos îi numeşte făţar­nici şi îi aseamănă mormintelor văruite care pe dinafară sunt frumoase, dar pe dinăun­tru sunt pline de toată putreziciunea şi necurăţia. Le reproşează acestora că închid pentru alţii Împărăţia Cerurilor, fără ca măcar să intre ei înşişi în ea; că stră­bat marea şi uscatul spre a face un prozelit, pentru ca apoi să facă din el un fiu al pierzării; că dau dajdie din mentă, mărar şi chimen, dar nesocotesc dreptatea şi milostivirea; că spală cu multă grijă vasele pe dinafară, dar ignoră întinarea sufle­tului.[1] De aceea Mântuitorul pronunţă şi această aspră sentinţă:

„Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.” (Mt 21, 43).

În vorbirea curentă a vechilor evrei, prin cuvântul „neamuri” se înţelegea „pă­gânii”. Apostolul Pavel, de pildă, care a predicat Evanghelia Domnului Hristos la neamuri” a fost numit Apostolul neamurilor”. Acest titlu este valabil însă pentru toţi apostolii, fiindcă Domnul Hristos după Învierea Sa din morţi le po­run­ceşte acestora: „Mergând, învăţaţi toate neamurile”[2] – în înţelesul de toate po­poarele, de toţi oamenii fără deosebire de neam şi credinţă. Însă pentru că Pavel şi-a dedicat toată viaţă sa de după convertire propovăduirii Evangheliei lui Hristos în toată lumea a fost numit, prin excelenţă, „Apostolul neamurilor”.

Prin această misiune a Sfinţilor Apostoli între neamuri s-a împlinit cuvântul Domnului Hristos spus fariseilor:

„Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.” (Mt 21, 31).

Despre aceasta ne stau mărturie Vieţile sfinţilor, care sunt „conti­nuarea Faptelor Apostolilor” sau „viaţa lui Hristos însuşi prelungită în umanitate”.[3] Că este aşa ne dovedeşte viaţa Sfântului Evanghelist Matei, care înainte de convertire a fost va­meş. Dacă un vameş a de­ve­nit prin harul lui Dumnezeu apos­tol, nu trebuie să ne mire că şi desfrânaţii se pot mântui, întorcându-se la Dum­ne­zeu şi nu numai mântui, ci chiar desăvârşi. Avem în acest sens nenu­mă­rate exemple, între care o putem aminti pe Sfânta Maria Magdalena, din care Mântuitorul a scos şapte demoni, Sfânta Maria Egip­tean­ca, Sfânta Pelaghia, Sfânta Thaisia ş.a.[4]

Despre Sfânta Pelaghia ne mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Femeia aceasta desfrânată a trăit pe vremuri în oraşul nostru; era cea mai bună artistă; numele ei era pe buzele tuturora, nu numai în oraşul nostru (adică în Con­stan­ti­nopol), ci până departe în Cilicia şi Capadochia. Pe mulţi i-a lăsat fără averi, pe mulţi orfani i-a prins în mrejele ei. Mulţi au acuzat-o şi de vrăjitorie, că îşi întindea laţurile ei nu numai cu ajutorul frumuseţii trupului ei, ci şi cu farmecele. Curtezana aceasta a prins în mrejele ei şi pe fratele împărătesei. Tirania ei era cumplită. Dar, dintr-odată, nu ştim cum, da, mai bine spus, ştim bine, a voit, s-a schimbat şi a atras peste ea harul lui Dumnezeu; a dispreţuit tot ce era în jurul ei, a aruncat toate farmecele cele diavoleşti şi a alergat la cer. Cu toate că nu era o pă­cătoasă mai mare şi mai neruşinată decât ea pe când juca pe scenă, totuşi mai târziu a lăsat în urmă pe multe femei prin covârşitoarea ei înfrânare; s-a îmbrăcat în sac şi aşa a sihăstrit toată viaţa. Din pricina ei s-a tulburat şi prefectul oraşului; a trimis ostaşi înarmaţi, dar n-au putut s-o aducă înapoi pe scenă, nici s-o scoată de la călugăriţele care o pri­miseră. Femeia aceasta a fost învrednicită de tainele cele negrăite ale lui Hristos şi a arătat râvnă vrednică de harul primit. Şi aşa şi-a sfârşit viaţa, după ce şi-a spălat prin har toate păcatele şi după ce după botez a dus o viaţă plină de filosofie. Pe amanţii ei de altă-dată, care veniseră s-o vadă, nu i-a învred­ni­cit nici cu o privire, închizându-se în mănăstire şi trăind mulţi ani ca într-o închisoare.”.[5]

Iată aşadar cum pot intra vameşii şi desfrânatele în Împărăţia lui Dumnezeu înaintea multor pretinşi drepţi care se îndreptăţesc pe ei în­şişi. Se întâmplă şi în zi­lele noastre. Au fost cazuri când anumite per­soane declarate sfinte de către Bise­ri­că au fost contestate de către teo­logi. Să nu uităm însă că Dumnezeu „nu se uită ca omul”. Citim în Vechiul Tes­­tament, în întâia carte a Regilor, că atunci când Dumnezeu l-a ales pe David rege în locul lui Saul, i-a spus aceste cuvinte prooro­cului Samuel:

„Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la ini­mă.” (1 Regi 16, 7).

Prin urmare, dacă Dumnezeu nu se uită ca omul, nici nu iartă ca omul. Când ne iartă Dumnezeu, ne iartă desăvârşit, aşa cum facem noi când luăm un burete şi şter­gem o tablă. Chiar dacă am fi vameşi şi des­frânaţi, Dumnezeu, prin harul său, ne poate curăţi. Ştim acest lucru din viaţa profetului David, a regelui care a săvâr­şit nu numai desfrânare, ci şi ucidere. Citim în Psalmul 50 (pe care acesta l-a alcătuit fiind inspirat de Dumnezeu) că Dumnezeu ne poate spăla de fărădelegi şi curăţi de pă­cate; şi dacă ne spală Dumnezeu, noi din întinaţi ce eram devenim mai albi decât zăpada;[6] sufletul nostru se înnoieşte şi inima ni se schimbă, pentru că devenim ceea ce nu am fost înainte.

Nu este însă uşor să ajungem aici. Viaţa ce ne este pusă înainte se cere a fi răs­cumpărată, jertfită lui Dumnezeu. De ce? Pentru că jertfa bine-plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inimă înfrântă şi smerită. Pe acestea Dumnezeu nu le va urgisi.[7]


[1] Mt 23, 13 – 15; 23 – 28.

[2] Mt 28, 19.

[3] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, p. 101.

[4] A se vedea cartea scrisă de Benedicta Ward, Vieţile sfintelor care mai înainte au fost desfrânate, Ed. Deisis, Sibiu, 1997.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, pp. 775 – 776.

[6] Ps 50, 1 – 3.

[7] Ps 50, 18.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Domnul se uită la inimă” (Joi, Săptămâna a X-a după Rusalii)
„Domnul se uită la inimă” (Joi, Săptămâna a X-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...