Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

de | aug. 10, 2015 | Actualitatea religioasă

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi rechizite şcolare. Biroul de asistenţa socială are în evidenţă 80 de copii săraci care au nevoie de ajutorul nostru.

„Anul trecut, datorită sprijinului acordat de oamenii cu suflet mare, 65 de copii au păşit zâmbitori şi plini de speranţă în noul an şcolar. În protopopiatul nostru sunt multe familii care se confruntă cu lipsa strictului necesar. Sunt mulţi copii care vin la noi la sediu şi ne cer ajutorul. Pentru mulţi dintre ei, noi suntem singura lor speranţă. Ce putem face acum pentru a aduce o rază de bucurie acestor copii? Putem să donăm suma de 70 de lei sau un ghiozdan cu rechizite şcolare, şi astfel aceştia vor avea parte de educaţie şi sperăm că şi de un viitor mai bun” a declarat pentru Radio Renașeterea, asistentul social al Protopopiatului Gherla, Elena Gheberta.

Toţi cei care vor să se implice în această campanie umanitară sunt aşteptaţi la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla din strada Bobâlna, numărul 53B.

Se pot face donaţii şi în contul Protopopiatului Gherla : RO54 BTRL 05201205 H00 683XX, Banca Transilvania.

Ultimele articole

Formarea pentarhiei în primul mileniu creștin

Formarea pentarhiei în primul mileniu creștin

Ediția de față a emisiunii noastre vine ca o continuare a dialogului deschis de curând, referitor la formarea primelor centre bisericești și modalitatea în care Biserica a învățat de-a lungul timpului să se organizeze. De această dată, vă propunem un dialog privitor...

Rod Dreher a conferențiat la Muzeul Mitropoliei Clujului

Rod Dreher a conferențiat la Muzeul Mitropoliei Clujului

Luni seara, 11 aprilie 2022, începând cu orele 19.00, Muzeul Mitropoliei Clujului a găzduit o conferință-eveniment, susținută de cunoscutul jurnalist și gânditor american Rod Dreher, autor al cărților „Opțiunea Benedict” și „Să nu trăim în minciună!”, aflat pentru...