Dumnezeu n-a făcut moartea

de Spiritualitate

Aflăm de la Solomon un lucru extraordinar: acela că Dumnezeu n-a făcut moartea. Dumnezeu l-a făcut pe om tânăr, sănătos, frumos şi nemuritor, iar moartea este un accident care a intervenit în viaţa omului datorită păcatului.

Dacă Dumnezeu n-a făcut moartea, omul nici nu se poate obişnui cu gândul morţii, deşi, din punct de vedere duhovnicesc e bine să te gândeşti la moarte ca să ai grijă de viaţa ta şi de modul în care ţi-o petreci. Totuşi, deşi e bine să ne gândim la moarte, omul nu se poate obişnui cu ideea morţii. De aceea, oarecum, în numele nostru, al tuturor, Lucian Blaga, într-un aforism, zicea aşa: „Doamne, opreşte trecerea, ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, totuşi, opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”[i].

Ceasornicul nu poate fi oprit, şi atunci, cu nostalgie, aşa cum este şi toamna în care ne aflăm, Magda Isanos, a scris următoarele versuri, dând glas simţămintelor omului:

„E-atât de trist să cugeţi că-ntr-o zi, poate chiar mâine,
Pomii de pe-alee, acolo unde-i vezi, o să mai steie,
Voioşi, în vreme ce noi vom muri.
Atâta soare, Doamne, atâta soare-o să mai fie-n lume după noi,
Cu mii de anotimpuri şi de ploi,
Cu zori din care şiruie răcoare.
Şi iarba asta o să mai răsară,
Şi luna tot aşa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece.
Noi, sigur n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa de rău, că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când viaţa nu-i decât o picătură,
Între acest moment şi celălalt.
Şi-mi pare ne-nţeles şi trist,
Că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori, că nu iubim,
Noi, care-atât de repede murim”
[ii]

Murim repede, dar aflăm din Evanghelia Domnului Hristos că nu moartea este ultima pagină, ultimul cuvânt al existenţei noastre. Mântuitorul, vrând să ne demonstreze că nu moartea este ultima parte a vieţii noastre, a făcut trei învieri din morţi, ca o anticipare a învierii celei de obşte. Mai mult decât atât, înainte de a-l învia pe Lazăr, le-a mângâiat pe surorile acestuia şi ne mângâie pe noi până astăzi, cu următoarele cuvinte: „Amin, amin zic vouă, cel ce crede-n Mine, chiar dac-ar muri va trăi, iar cel ce trăieşte crezând în Mine, nu mai moare niciodată” (Ioan 11, 25-26).

Aceasta este realitatea: Domnul Hristos este Domnul vieţii. Atunci când Tatăl ne-a creat, prin mâna Fiului, ne-a făcut tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Moartea este un accident, dar totuşi este o realitate.

Aceasta este realitatea pe care trebuie să ne bazăm: „Promisiunea Lui, viaţă veşnică este”, că noi toţi „câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi-mbrăcat”, că împreună cu El biruim suferinţa, necazul, boala şi moartea şi vom redeveni tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Până atunci, anii pe care ni-i dă El pe pământ, e bine să-i trăim frumos.


[i] Lucian Blaga, Poezii, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966, p. 77.

[ii] Magda Isanos, Poezii, Editura Libra, Bucureşti, 1996, p. 214.


Sursa: Chiriacodromion contemporan / † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, Editura Renaşterea, 2016

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Maica Domnului, stâlp al credinței

Maica Domnului, stâlp al credinței

Alături de parabola fiului risipitor, momentul de după Răstignire, în care Hristos are un dialog cu Maica îndurerată și ucenicul iubit, reprezintă cu certitudine una dintre imaginile cu cel mai puternic impact emoțional ale Noului Testament. În agonia ultimelor clipe,...

Fie mie după Cuvântul Tău!

Fie mie după Cuvântul Tău!

Dacă nunta din Cana Galileii ne aduce în atenție Evanghelia Maicii Domnului, ce gravitează în jurul unui mesaj scurt, clar articulat și ne-o reliefează pe cea în cauză drept o „odighitrie”, adică o călăuzitoare, cu mult înainte de apariția icoanei cu acest nume,...

Maica Domnului și feminismul

Maica Domnului și feminismul

Vă propun astăzi să medităm la doi termeni-cheie, ai unui discurs ce ar putea deveni des uzitat în spațiul teologic și cel social: Maica Domnului și feminism. Trăim într-o societate în care, de câteva decenii, dacă nu chiar de mai bine de un secol, rolul femeii a...

Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi la Fiul ei

Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi la Fiul ei

Vă propun să pornim astăzi în înțelegerea Maicii Domnului și a acțiunilor ei de la compararea a două episoade evanghelice: ispitirea din Carantania și nunta din Cana Galileii. Personajul principal al amândurora este Hristos. Și într-o parte, și în alta, este contactat...

Maica Domnului, model de leadership

Maica Domnului, model de leadership

Prin modul ei de a se comporta ca mamă și femeie, dar și prin felul ei de a îmbina dragostea cu delicatețea și discreția, Maica Domnului a fost și un adevărat model de leadership. Unul aparte, ce ar avea multe de spus societății noastre, dacă ar fi luat în...

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Dacă cineva ar încerca să creioneze portretul Maicii Domnului, ar observa că în acesta se împletesc armonios două trăsături: delicatețea și discreția. Cele două se condiționează într-un fel una pe alta, căci nu poate fi omul delicat atunci când își trâmbițează în gura...