Élisabeth Vigée Le Brun – portretista regilor

Élisabeth Vigée Le Brun este o pictoriță extrem de talentată. A început să realizeze portrete de la o vârstă fragedă. Lucrările ei erau impresionante și înainte de a absolvi Academia de Arte. După absolvire, popularitatea ei a crescut tot mai mult, încât a ajuns să picteze pentru curtea regală din Franța. Apoi, indiferent unde călătorea în Europa era primită cu brațele deschise de Academiile de Artă și de Curțile regale pe care le vizita.

Élisabeth Vigée Le Brun s-a născut la data de 16 aprilie 1755 în Paris. Familia ei era în clasa de jos a societății. Mama sa era coafeză, iar tatăl ei era portretist și membru al Academie Saint-Luc. De la acesta a învățat să picteze. În anul 1760 a fost trimisă la mănăstirea Sfintei Treimi din Paris pentru a beneficia de cea mai bună educație posibilă. Încă din anii de școală talentul ei pentru pictură er

a clar. Lăsa desene frumoase pe caietele de școală și chiar și pe perețiii școlii. Maicile când au văzut calitatea desenelor îi spuneau de pe atunci că va deveni o pictoriță excepțională când va fi mare.

Pe când avea doisprezece ani, tatăl Elisabetei moare. În anul 1768 mama ei se căsătorește cu un bijutier bogat. Noua familie se mută într-un apartament aproape de palatul regal. Încă din timpul adolescenței a început să picteze portrete în mod profesional. După ce atelierul ei a fost închis de organele de lege pentru că practica meseria fără a fi calificată, s-a înscris la Academia Saint-Luc. După absolvire a devenit membră a Academiei, pentru talentul ei remarcabil.

Élisabeth Vigée Le Brun - portretista regilor

Portrait au pastel d’une jeune fille (1771)

În anul 1776 s-a căsătorit cu  Jean-Baptiste-Pierre Le Brun, un pictor și comerciant de artă. Datorită lui, lucrările  Elisabetei au devenit și mai cunoscute. Obșnuiau să transforme apartamentul lor în expoziție de artă.

În anul 1781  a călătorit în Belgia și Olanda. Lucrările pe care le-a văzut au determinat-o să încerce tehnici noi de pictare.

În anul 1787 o opera ei „Autoportret cu fiica Julie” a cauzat un scandal în rândul criticilor de artă. În pictură femeia zâmbește și i se văd dinții. A fost scandalos pentru vremea aceea să existe asemenea pictură. A fost criticată că încalcă canoanele. Au argumentat că nici în antichitate nu se picta un zâmbet cu dinți.

Élisabeth Vigée Le Brun - portretista regilor

Autoportret cu fiica sa, Julie (1786)

Datorită popularității de care se bucura, în anul 1779, regina Maria Antoaneta a angajat-o la curtea regală.

În octombrie 1789, din cauza Revoluției franceze, Élisabeth Vigée Le Brun fuge din Paris. Soțul ei și fetița, Julie, au rămas în oraș. Soțul a spunea că a părăsit Franța pentru a studia, ca să devină mai bună. Însă istoricii sunt de părere că a părăsit orașul de frica agitației. În cei 12 ani cât a lipsit din Paris a vizitat Italia, Austria, Rusia și Germania. În Italia a fost admisă în Academia din Parma, în Austria a realizat câteva portrete la curte, în Rusia a realizat portrete artistocraților i-a pictat pe membri de familie ai țarinei Ecaterina cea Mare.

Élisabeth Vigée Le Brun - portretista regilor

Madame Perregaux, 1789

Élisabeth Vigée Le Brun - portretista regilor

Autoportret 1790

Élisabeth Vigée Le Brun - portretista regilor

Emma Hamilton 1792

 

După multe eforturi diplomatice de a-i șterge numele din lista refugiaților anti-revoluționari, în anul 1802 a reușit să se întoarcă în Paris. În anul 1803 a călătorit în Londra și  în anul 1807 în Elveția.

După aceasta, s-a mutat în Louvenciennes și își împărțea timpul între acasă și Paris. A trecut la cele veșnice în data de 30 martie  1842, la vârsta de 86 de ani.

Élisabeth Vigée Le Brun este o pictoriță cu un talent remarcabil. Privind și numai în treacăt lucrările ei nu putem să nu rămânem uimiți de talentul ei. A început să realizeze portrete de la o vârstă fragedă. Lucrările ei erau impresionante și înainte de a absolvi Academia de Arte. După Absolvire, popularitatea ei a crescut tot mai mult, încât a ajuns să picteze pentru curtea regală din Franța. Apoi, indiferent unde călătorea în Europa era primită cu brațele deschise de Academiile de Artă și de Curțile regale pe care le vizita.

Élisabeth Vigée Le Brun - portretista regilor

Étienne Vigée, 1773

 

Surse:

https://en.wikipedia.org/wiki/%C3%89lisabeth_Vig%C3%A9e_Le_Brun

https://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89lisabeth_Vig%C3%A9e_Le_Brun

https://www.beauxarts.com/encyclo/elisabeth-vigee-le-brun-en-2-minutes/

https://www.rivagedeboheme.fr/pages/arts/peinture-18e-siecle/elisabeth-vigee-lebrun.html

https://www.histoire-pour-tous.fr/biographies/4358-elisabeth-vigee-le-brun-1755-1842.html

https://histoireparlesfemmes.com/2013/10/21/elisabeth-vigee-le-brun-grande-portraitiste/

Pr. Liviu Galaction Munteanu – dedicat mărturisitor al lui Hristos

Pr. Liviu Galaction Munteanu – dedicat mărturisitor al lui Hristos

Părintele Liviu Galaction Munteanu este un dascăl clujean care L-a mărturisit pe Hristos în temnițele comuniste. S-a remarcat prin cuvântările sale, prin ținuta sa morală  și prin contribuțiile sale academice. Părintele Liviu Galaction Munteanu s-a născut la  data de...

Maurice Ravel – creatorul Bolero-ului

Maurice Ravel – creatorul Bolero-ului

Compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Bolero, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere. Acesta a fost Maurice Ravel. S-a născut pe 7 martie 1875 în...

PF Iustin Moisescu – profesor, diplomat și gospodar

PF Iustin Moisescu – profesor, diplomat și gospodar

Iustin Moisescu a fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1957 – 1986. A reușit în plin comunism să construiască clădiri pentru Biserică și să restaureze altele. De asemenea a inițiat colecția...

Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian

Antonio Vivaldi – reprezentantul barocului muzical veneţian

Cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian. Acesta a fost Antonio Lucio Vivaldi. S-a născut la Veneţia la 4 martie 1678, în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani și a...

Mircea Vulcănescu – erudit în vreme de răscruce

Mircea Vulcănescu – erudit în vreme de răscruce

Mircea Vulcănescu a fost un filolog, filosof, publicist, sociolog și politician român. Vasta sa cultură, care se întinde pe mai multe domenii, impresionează și astăzi. Bogăția sa intelectuală nu este singura sa calitate. Mintea sclipitoare era dublată de un creștinism...