Festivalul de colinde și tradiții „Crăciunul la români” la a V-a ediție în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”

de | dec. 12, 2015

În preajma sărbătorii Naşterii Domnului în parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc a V-a ediţie a Festivalului de colinde şi tradiţii „Crăciunul la români”. La evenimentul ce a avut loc vineri, 11 decembrie 2015, au participat peste 150 de elevi de la 6 şcoli şi licee din municipiu. Debutanţii acestei ediţii au fost copiii de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, a transmis pentru Radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Stela Florea.

Festivalul a început cu o slujbă de Te-Deum, după care cei mici au prezentat scenete cu tradiţii româneşti de Crăciun şi au vestit Naşterea Domnului prin colinde. La festival au fost prezenţi credincioşi ai parohiei, părinţi, profesori şi invitaţi, printre care şi directorul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, părintele Liviu Vidican-Manci. La finalul spectacolului, participanţii au fost răsplătiţi de părintele paroh Dan Hognogi cu diplome şi dulciuri.

Au participat la festival și elevi de la Liceului Teoretic „Eugen Pora”, coordonaţi de prof. Maria Suciu, de la Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, de la școala gimnazială „Liviu Rebreanu”, școala gimnazială „Iuliu Hațieganu” şi grupul „Ciuleandra” de la Colegiul Naţional „George Bariţiu”, coordonat de prof. Maria Leşe.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință administrativă lunară în Protopopiatul Năsăud

Ședință administrativă lunară în Protopopiatul Năsăud

Preoții din cuprinsul Protopopiatului Năsăud s-au reunit miercuri, 22 mai 2024, la sediul instituției, în cadrul ședinței administrative din această lună. În debutul ședinței, Părintele Protopop Ovidiu Sermeșan a adus la cunoștință clericilor ultimele noutăți de ordin...

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...