„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

de | dec. 2, 2020

Asociatia Filantropia Ortodoxă filiala Dej demarează, pentru al șaselea an consecutiv, campaniaFii bun de Crăciun!”. Aceasta se desfășoară în perioada 1 – 21 decembrie 2020 și are ca scop colectarea de donaţii, sub orice formă, pentru a ajuta copiii şi bătrânii nevoiași, aflați în evidențele asociației.

Prin acest eveniment dorim să sensibilizăm comunitatea locală și nu numai. E inuman să vedem anumite persoane, în special copiii, care suferă din cauza lipsurilor și să nu le întindem o mână de ajutor.

Grija pe care o purtăm familiilor nevoiașe, cu mulți copiii, cât și persoanelor vârstnice singure şi dragostea cu care îi înconjurăm nu ar putea fi valorificate pe deplin fără sprijinul oamenilor cu inimă bună și sufletul deschis către suferința aproapelui.

Cel mai frumos cadou pe care am putea sa ni-l facem noi, de Crăciun, ar fi să încercăm să dăm din fericirea noastră şi altora, să încercăm să redăm speranţa, chiar şi pentru câteva zile, celor care şi-au pierdut-o şi au cel mai tare nevoie de ea.


Ne dorim ca la sfârșitul acestei Campanii să le putem aşeza pe masa de Crăciun alimentele de bază: ulei, zahăr, făină, orez, cartofi, conserve şi alte alimente neperisabile,  iar pentru copiii: dulciuri, fructe, jucării, îmbrăcăminte sau orice alte cadouri
, a spus coordonatorul campaniei, Pr. As. Soc. Costinel Șoaită, vicepreședintele Asociației Filantropia Ortodoxă Dej.

Cei care doresc să sprijine această acțiune prin donații în bani, o pot dace accesând următorul link:  

  Sprijiniți activitatea noastră | Asociatia Filantropia (protopopiatulortodox.ro)

Oricine doreşte să se implice este aşteptat la sediul Protopopiatului Ortodox Român Dej de pe str. Crişan 9B, sau la oricare biserică ortodoxă din Municipiul Dej.

Detalii despre această Campanie pot fi obţinute la numărul de telefon 0754611191.

„Fii bun de Crăciun!”, alături de Filantropia Ortodoxă Dej

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU STUDENȚESC „ZILELE IMAGO”

Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Trupa de Teatru IMAGO a instituției Casei de Cultură organizează în perioada 17 – 19 octombrie 2023 cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru...

Președintele Academiei Maghiare de Științe, în vizită la UBB

Președintele Academiei Maghiare de Științe, în vizită la UBB

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, l-a avut oaspete, miercuri, 11 octombrie, pe președintele Academiei Maghiare de Științe, prof. univ. dr. Freund Tamas, alături de o delegație mai largă a Academiei Maghiare. „Discuțiile...