„Finicul” de pe cale și cel din sufletele noastre

de | apr. 24, 2021 | Eseu

Introducere

Învierea apropiatului Lazăr, are felurite ecouri în popor. În vreme ce familia se bucură și cei care asistaseră la moment rămân înmărmuriți de uimire, fariseii își asumă rolul de „pârâcioși” sociali. Fug la sinedriu și neglijând aspecte precum plânsul lui Hristos, despre care nu știm dacă era pricinuit de Lazăr, sau de cunoașterea căpoșeniei și păcătoșeniei lumii, sau minunea în sine, cer să se ia măsuri urgente. Spre a se evita o ulterioară activitate de instigare împotriva asupritorului roman, zic ei. Caiafa este cel inspirat. Rostește niște cuvinte proorocești, care pentru el înseamnă o soluție de compromis: „Ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul”. În fapt, ele vin să rezume întreaga teologie vetero-testamentară și să sublinieze caracterul de jertfă al activității Mântuitoare. Căci, precum zice vorba românească: „gura păcătosului, adevăr grăiește”!

Astfel, în vreme ce pizmașii urzesc ciudate planuri, Mântuitorul intră triumfal în Ierusalim. Nu pentru a sfida, precum ar putea părea la o lectură superificială a textului, ci pentru a mărturisi. A lăsa scris pe lespezile de carne ale inimilor celor care-L vor primi acolo, un chip de neșters. Al lui Mesia.

Marta și mirul

Faimoasa procesiune este precedată însă, de câteva interesante evenimente cu rol prevestitor. În Betania, Maria unge cu mir picioarele Domnului, stârnind astfel mânia „pungașului” cetei. Ca administrator și specialist în cele fiscale, Iuda se simte provocat în acel moment să-și arate talentul. Știe exact prețul mirului, la fel cum îl va ști și pe cel ulterior, pus pe capul Vândutului. De această dată, evaluarea sa este însă mult mai obiectivă, sub aspect cantitativ. Găsește și pretextul de a da o tentă socială lamentației sale: „Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?” Dar aceste argumente nu țin în fața Învățătorului. Cu blândețe, cum de altminteri îl va trata chiar și în momentul trădării, Acesta îi spune că clipa de tandrețe a femeii vine să vorbească despre cele ce vor urma curând. De altfel, aceasta va fi prima și ultima Lui îmbălsămare, căci ceata de mironosițe va găsi mormântul gol, atunci când va alerga să împlinească Legea.

Un alt aspect interesant, despre care Scriptura nu dă detalii ulterioare, este cel privitor la Lazăr. Cel revenit de curând din moarte, suferă o nouă condamnare la întâlnirea cu aceasta. Într-un fel de contumație. Arhiereii vor și capul lui. Cel mai probabil, speriați de faima de care se va bucura, vor renunța ulterior la planurile făcute în acest sens.

Intrarea în Ierusalim

Ziua următoare va fi deschisă de un fantastic moment. O clipă de glorie, s-ar putea spune. Una care-i lasă un gust amar protagonistului Însuși, dar prin care trebuie musai să treacă. Doar așa se vor plini toate. La intrarea în Ierusalim, cel privit deja ca Profet este întâmpinat cu ramuri de finic. În plus, oamenii, stimulați probabil de cineva mai inspirat și bun de gură, încep să strige: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

Domnul îi privește șezând pe mânzul asinei. De-altminteri, prin modul în care se prezintă, Își subliniază demnitatea împărătească și împlinește o proorocie. Caii erau la acea vreme parte a aparatului ecvestru, inferior gintei nobiliare ca prestigiu și privilegii. Împăratul călătorea, pe acele meleaguri, cu trăsura, sau pe asin. Și mai avea și pe cineva care-i netezea calea, așternând felurite lucruri în drumul său. Pe buzele tuturor răsună în acele clipe mărturii cu privire la ceea ce făcuse în Betania. Lumea e în delir. Speră că Cel ce a înviat un mort de patru zile, poate azvârli colbul putreziciunii și de pe istoria unui neam ce nu-și pierduse încă, în ciuda tuturor vicisitudinilor, credința în rolul lui mesianic. Hristos, însă, privește pe deasupra lor. Gândurile Lui zboară înspre ceea ce va urma.

În loc de concluzii

Precum cei de atunci, încercăm și noi, mai mult sau mai puțin simbolic, să așternem ramuri de finic pe calea Domnului și să-I adresăm osanale. Din păcate, se vorbește prea puțin la Praznicul de astăzi despre faptul că, într-o măsură covârșitoare, cei care au strigat „Osana”, vor găsi înzecit mai mult aer în plămâni, spre a striga, la doar câteva zile distanță: „Răstignește-l!” Aceeași oameni, aceeași exaltare. Doar mesajul și contextul diferă. Oare nu se întâmplă la fel și cu noi adesea? Oare buzele țuguiate cu care rostim șoptit, ca îndrăgostiții, câte o rugăciune în te miri ce locaș, nu sunt tot aceleași cu cele care dau năvală uneori asupra aproapelui, mâncându-l cu zile? Cu ce suntem noi diferiți față de acea mulțime pestriță, la care ne place adesea să ne uităm cu superioritate? Greu de zis. Să ne cercetăm așadar inimile cu atenție. Și să nu uităm un lucru. Așa cum i-a iertat pe ei, Fiul lui David ne iartă și pe noi. Trebuie doar să I-o cerem. Îndrăzniți!

eseu
eseu
„Finicul” de pe cale și cel din sufletele noastre
„Finicul” de pe cale și cel din sufletele noastre
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Regina Maria numită și „Regina Inimilor”, „Regina soldat” și „Mama Răniților” | 147 de ani de la naștere

Arhiepiscopul Justinian Chira

Vă propun să descoperim chipul unui alt ierarh aparte, al cărui nume se leagă atât de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, cât și de Episcopia Maramureșului și Sătmarului: Înaltpreasfințitul Justinian Chira. S-a născut la data de 28 mai...

Mai multe din Eseu
Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...

Hristos – Domnul vindecării și al Vieții

Hristos – Domnul vindecării și al Vieții

Aspecte introductive Relatarea lucanică continuă și în această duminică. Medicul narator așterne astăzi în fața cititorilor descrierea altor fapte minunate. De-această dată, în centrul istorisirii se găsește o înviere. Însă mai e un aspect periferic, extrem de...

Împărăția și ipostazele ei

Împărăția și ipostazele ei

Text și context Parabola aflată în centrul pericopei de astăzi e adresată fariseilor. Pentru a nu știu câta oară, Hristos critică atitudinea lor și vine să pună accentele cum se cade. Formalismului atât de des invocat de ei, devenit însă o adevărată formă fără fond,...

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Ar fi multe de spus cu privire la această pericopă. Ar fi și mai multe de înțeles dintr-o lectură făcută cu inima, a pasajului în cauză.Hristos, cel se prezintă în ipostaza Semănătorului vine apoi să potolească furtuna. Iar ulterior să izgonească...