„Hoţul de mărgăritare”, piesă jucată în Parohia „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca

de | apr. 3, 2018

Cu fiecare zi care trece ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul Postului mare, un timp de pocainţă, un timp de primenire sufletească, în care credincioşii se îndreaptă cu mai multă sărguinţă spre casa lui Dumnezeu, căutând împăcarea prin Taina Sfintei Spovedanii.

Duminică, 1 aprilie 2018, când Biserica Ortodoxă a prăznuit Intrarea Domnului în Ierusalim, această imagine a pocăinţei a fost pe deplin ilustrată de către grupul de tineri ai parohiei, pentru credincioşii bisericii „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Vasile Nemeş.  Aceştia, sub coordonarea părintelui Florin Daniel, au prezentat în faţa credincioșilor piesa de teatru „Hoţul de mărgăritare”, o minunată capodoperă  a Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Scrisă în anul 1952, lucrarea va fi tipărită abia peste 40 de ani în 1992, fiind pusă în scenă pentru prima dată la Turda în 1993. De atunci ea a fost jucată pe numeroase scene din întreaga ţară spre bucuria şi folosul duhovnicesc al tuturor celor care au vizionat-o.

De această dată, un grup de tineri elevi şi studenţi, după o îndelungată perioadă de pregătire au prezentat-o , ca pe un dar de Înviere credincioşilor Parohiei. Părintele Florin Daniel motivează acest moment ca fiind, acum, în anul centenar,  un apel la unitate, la unitatea familiei, un apel adresat tinerilor de a-şi trăi frumos tinereţea, de a se bucura de toate frumuseţile autentice ale vieţii.

Textul operei  de o frumuseţe deosebită, dar  şi dragul şi sinceritatea cu care tinerii au reuşit să dea contur gândurilor Mitropolitului Bartolomeu au impresionat profund pe cei de faţă, momentul fiind unul cu totul şi cu totul deosebit.

Pr. Florin Claudiu Daniel

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...