Sâmbătă, 14 septembrie 2019, la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Cășiel, cu ocazia hramului așezământului monahal. Cu acest prilej, de la ora 10:00, la altarul de vară al mănăstirii, Părintele Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, în prezența a mii de pelerini.

Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Dej, preotul Ioan Buftea, duhovnicul mănăstirii Cășiel, protosinghelul Serafim Bădilă, precum și alți preoți invitați

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Crucea – motiv de laudă pentru noi, creștinii”, evidențiind faptul că Crucea este semn identitar pentru creștini.

„Nu poți fi creștin adevărat dacă nu iubești, nu cinstești Sfânta Cruce. (…) Ea este semnul nostru identitar. Nu trebuie să ne rușinăm a ne face Sfânta Cruce în orice loc ne-am găsi, când trecem pe lângă o troiță, pe lângă o biserică, pentru că mărturisim apartenența noastră la lumea creștină.”, a spus ÎPS Părinte Andrei.

 

În cadrul slujbei Mitropolitul Andrei a hirotonit întru diacon pe teologul Vasile Cosmin Moldovan, fost cântăreț al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

La final, părintele Serafim Bădilă, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la sărbătoarea așezământului monahal.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar la chinonic: Eugenia Marinescu, Cristina Beldean Moșuțan și Vlad Coste au interpretat mai multe pricesne închinate Sfintei Cruci.

Sărbătoarea hramului Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel a început din ajunul praznicului, cu oficierea slujbei Privegherii și a rânduielii tunderii în monahism a șase viețuitoare, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

 

Istoricul mănăstirii

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765 pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal, cele care mai rămăseseră după acţiunea din 1761-1762 a generalului Bukow, cu excepţia acelora care aveau şcoală pentru ,,învăţarea copiilor”. Biserica a ars în 1823 și a fost refăcută de localnici, dar s-a prăbuşit în anul 1925, iarna, sub povara zăpezii.  Primăvara, enoriaşii satului Strâmbu şi ai cătunului Valea Căşielului au cumpărat actuala biserică de lemn din satul Canci (acum Dumbrăveni, judeţul Bistriţa-Năsăud). Biserica de lemn, azi monument istoric, datează din secolul al XVIII-lea. După 1863, până în anul 1956 mănăstirea nu a mai avut călugări, rămânând în tot acest timp biserică de sat, Valea Căşielului fiind filie a satului Strâmbu.

Din 1956, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian Chira, pe atunci stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” – Rohia, a închegat prima obşte de maici, iar în anul 1959, când, prin Decretul 410 autoriăţile comuniste au decis desfiinţarea mănăstirii, maicile au fost constrânse să plece, biserica rămânând din nou peste 30 de ani ca biserică de mir.

În anul 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” – Căşiel ca mănăstire de maici, iar în anul 1994, vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a sfinţit paraclisul cu hramul „Buna Vestire”.

Până astăzi, mănăstirea a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind în prezent 30 de maici conduse de maica stareță, stavrofora Varvara Georgiu și de părintele duhovnic, protos. Serafim Bădilă. Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti, de icoane îmbrăcate cu veșmânt şi litografiate.

Mănăstirea păstrează un fragment din lemnul Sfintei Cruci, precum și o raclă cu părticele din moaștele a mai multor sfinți.

Mai multe fotografii AICI  

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 14 septembrie 2019

 

Share This