Hramul mănăstirii maramureșene Scărişoara Nouă

de | ian. 8, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Marţi, 7 ianuarie 2020, de Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, cu ocazia hramului de iarnă a așezământului monahal. Răspunsurile la Sfânta Liturghie, oficiată în biserica nouă a mănăstirii, aflată în fază de pictură, au fost date de Grupul Bizantin „Anastasios”, alcătuit din medici şi studenţi la medicină, dirijat de Dr. Iustinian Ioachim Simion. Un grup de studenţi ASCOR Baia Mare, alături de grup de tulnicărese, a primit ierarhii în faţa bisericii mănăstirii.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit în predică despre naşterea şi viaţa Sfântului Ioan Botezătorul, despre martiriul, despre activitatea şi misiunea sa.

„Îl cinstim astăzi pe cel ce a avut un rol unic în istoria mântuirii neamului omenesc: Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că mesajul său se adresează tuturor categoriilor sociale Ioan a lăsat o carte a relaţiilor dintre oameni, de schimbare a mentalităţii.”

La rândul său, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a vorbit despre soborul Sfântului Ioan Botezătorul. După încheierea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au primit în dar câte o icoană a Sfântului Ioan Bozezătorul, pictată pe lemn.

Ultimele articole

Liturghie arhierească la biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, Baia Mare

Liturghie arhierească la biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, Baia Mare

 Duminică, 26 ianuarie 2020, duminica lui Zaheu, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în subsolul bisericii „Sfântul...

Sărbătoarea Botezului Domnului, la Baia Mare

Sărbătoarea Botezului Domnului, la Baia Mare

Luni, 6 ianuarie 2020, de praznicul împărătesc al Botezului Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de soborul slujitor al Catedralei și...

Sfânta Liturghie din prima zi a Noului An, la Catedrala din Baia-Mare

Sfânta Liturghie din prima zi a Noului An, la Catedrala din Baia-Mare

Miercuri, 1 ianuarie, prima zi a anului 2020, când  credincioşii ortodocşi sărbătoresc Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capdociei şi pe mama sa, Sfânta Emilia, precum şi începerea anului...

Nașterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu – Prunc, născut, crescut, iubit și ocrotit de Mamă

Nașterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu – Prunc, născut, crescut, iubit și ocrotit de Mamă

   A sosit din nou Crăciunul, sărbătoarea bucuriei, sărbătoarea familiei creștine, sărbătoarea copilăriei și a tuturor copiilor din lume, căci Dumnezeu-Tatăl, iubitor de oameni fiind, a hotărât, acum mai bine de 2000 de ani, să trimită în lume pe Fiul Său să Se nască „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria” (Crezul Ortodox) pentru a vindeca omenirea de singurătate și înstrăinare, de suferință și necredință, și a o salva din întuneric și robia celui rău, arătându-Se de Crăciun Prunc dumnezeiesc, dar și Mântuitor al neamului omenesc.