Hramul Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris

de | mart. 28, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama), 28 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul-adjunct al Seminarului, pr. prof. Andrei Mureșan, preotul paroh Ambrozie Boca,  preotul  Ilie Răduț-Taciu (Parohia „Sfântul Lazăr” din Cluj-Napoca), secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, și administratorul Seminarului, arhidiaconul Daniel Frumos.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul  a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți pe tema „Sfântul Grigorie Palama și «liniștirea lumii»”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

La finalul slujbei, preotul paroh Ambrozie Boca a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare.Totodată, în semn de prețuire și respect, i-a oferit o icoană cu Praznicul Bunei Vestiri și un aranjament floral.

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Buna Vestire”, situată pe strada Puieților, nr. 2, în cartierul clujean Iris, a fost înființată în anul 1929, iar actuala biserică parohială a fost edificată în perioada 1931-1934, având formă de navă.

De-a lungul timpului, între anii 1955-1966, lăcașul de cult a fost restaurat în totalitate şi a fost pictat, în tehnica tempera, de pictorul Ioan Găvrilă. Pictura interioară a fost refăcută între anii 2002 – 2004, de pictorul Damian Tuluc.

În prezent, comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Ambrozie Boca, alături de preotul coslujitor Andrei Mureșan, directorul-adjunct al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa și Alexandru Punei

Ultimele articole

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Spectacolele finalului de săptămână la Teatrul de Păpuși „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în acest weekend la Teatrul „Puck” să urmărească două spectacole pline de aventuri, întorsături neașteptate și învățăminte. Este vorba de „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” (sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 11) și...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 17)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 17)

„Dacă venea cineva la părintele Isidor cu un păcat pe suflet, dacă cineva se certa cu aproapele său ori i se răcea dragostea, întotdeauna părintele începea primul să vor­bească despre acel lucru sau, din două-trei întrebări, îl făcea pe om să recunoască şi să se...

Rod Dreher a conferențiat la Muzeul Mitropoliei Clujului

Rod Dreher a conferențiat la Muzeul Mitropoliei Clujului

Luni seara, 11 aprilie 2022, începând cu orele 19.00, Muzeul Mitropoliei Clujului a găzduit o conferință-eveniment, susținută de cunoscutul jurnalist și gânditor american Rod Dreher, autor al cărților „Opțiunea Benedict” și „Să nu trăim în minciună!”, aflat pentru...