Hramul Parohiei Șomcutu Mic, Protopopiatul Dej

de | iun. 27, 2019

Biserica parohiei Șomcutu Mic a trăit în ziua de 24 iunie momente de aleasă bucurie duhovnicească: frumoasa biserică zidită între anii 1990-2004 și închinată Sfântului Ioan Botezatorul și-a sărbătorit hramul.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți ce l-a avut în frunte pe Arhim. Nicolae Moldovan, starețul sfintei Mănăstiri Nicula. Din sobor au mai făcut parte: Protos. Teofan, starețul mănăstirii de la Cetatea Ciceului, pr. Ciprian Mișin, pr. Iuliu Leah, pr. Mihai Koblicska, pr. Vlad Ciceo, fiu al satului, pr. Alexandru Man, pr Călin Lazăr, pr. Rareș Cojan, pr. Cristian Cârlogea, alături de părintele ierodiacon Gavriil de la mănăstirea Nicula.
La sfârșitul slujbei, părintele protosinghel Teofan a rostit un frumos și înălțător cuvânt de învățătură, vorbind despre virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul, care trebuie, în mod obligatoriu, practicate de fiecare creștin.
Bucuria Sfintei Liturghii a fost intregită și de numărul mare de credincioși care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.
Programul liturgic dedicat hramului a început duminică seara cu slujba Vecerniei Mari cu Litie, la care a slujit părintele Cristian Cârlogea din parohia Suarăș, rostind apoi și un frumos cuvânt de învățătură.
La acest popas duhovnicesc, au participat și credincioși din parohiile învecinate, din orașul Dej, din județul Bistrița-Năsăud, dar și din municipiul Cluj-Napoca.
Totodată, vreau sa menționez că ne-am bucurat împreună cu toți cei ce au venit în număr atât de frumos la Sfânta slujbă, iar prin implicarea comitetului parohial, am avut grijă să organizăm și o agapă frățească.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, în sărbătoare

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde slujesc preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a îmbrăcat duminică, 9 septembrie 2018, haine de sărbătoare. A devenit o tradiție ca în prima duminică după data de 4 septembrie, care marchează sfințirea demisolului...

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar, la Școala din Mociu

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar, la Școala din Mociu

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2018-2019 a început la Școala din comuna clujeană Mociu la ora 10:00 cu slujba de Te Deum, oficiată de preoții Iustin Câmpean şi Toma Grigore Someşan, după ce în dimineața zilei, în biserica ocrotită „Sfântul Nicolae”, s-a...

„Zi de poveste” pentru copiii din cadrul Cercului Preoţesc Beclean

„Zi de poveste” pentru copiii din cadrul Cercului Preoţesc Beclean

Luni, 3 septembrie 2018, cu o săptămână înainte de a începe noul an şcolar, 90 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani din cadrul parohiilor din Beclean, Coldău, Cristeştii Ciceului, Măluţ, Braniştea şi Centrul pentru Protecția Copilului, parohii ce alcătuiesc...