Iconomia Duhului Sfânt (Marţi, Săptămâna a VII-a după Paşti)

de | mai 30, 2023

Evanghelia zilei: In 16, 2 – 13

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce astfel slujbă lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea toate       le-am grăit către voi, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni vremea, cum că Eu vi le-am spus vouă. Dar acestea nu vi le-am spus vouă de la în­ceput, fiindcă Eu eram cu voi. Acum însă Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu Mă întreabă: unde mergi? Dar, pentru că v-am spus acestea, întristarea a umplut inimile voastre. Eu însă vă spun adevărul, că vă este de folos să Mă duc Eu; căci dacă nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă duc îl voi trimite la voi şi El, venind, va vădi lu­mea de păcat, de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că oamenii nu cred în Mine. De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă mai vedeţi. Iar de judecată, pentru că stăpânitorul lumii acesteia este judecat. Mai am multe de spus vouă, dar acum nu puteţi să purtaţi greutatea lor, ci când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va învăţa pe voi tot adevărul.

Iconomia Duhului Sfânt

Încă înainte de Patimi şi de Înviere, Mântuitorul le-a făgăduit Apos­­tolilor că le va trimite Duhul Sfânt care, venind, va vădi lumea de păcat, de dreptate şi de judecată. De păcat, pentru că va deosebi între cei ce cred şi cei ce nu cred; de drep­tate, pentru că în Duhul primit va fi văzut Hristos ca om şezând la dreapta Tatălui; şi de judecată, pentru că va fi atunci o judecată atotdreaptă a stăpânito­rului lumii acesteia.

Această făgăduinţă a Mântuitorului s-a împlinit la Cincizecime, când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor sub chip de limbi de foc. Atunci s-a întemeiat Biserica creştină drept comunitate de credin­cioşi prin botezul a trei mii de oameni.

Lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu este continuată aşa­dar prin lu­cra­rea Duhului Sfânt. Această lucrare, numită în limbaj biblic ico­nomie, nu trebuie înţeleasă însă ca orice altă lucrare, de sine stătă­toare, ci o împreună lucrare a Persoanelor Sfintei Treimi.

Părintele John Meyendorff, în Teologia bizantină, spune că atunci când Duhul Sfânt S-a sălăşluit în Fecioara Maria, S-a zămislit Cu­vân­tul. Apoi, atunci când Se odihneşte peste Fiul la Botez în Iordan, El desco­peră bunăvoirea Tatălui faţă de Fiul. Şi, în concluzie: Este impo­sibil să-L vedem pe Duhul, dar în El îl vedem pe Fiul, în timp ce însuşi Fiul este chipul Tatălui.[1]

Taina Cincizecimii nu este o întrupare a Duhului, ci revărsarea pu­terii lui Dumnezeu asupra celor credincioşi. Duhul nu-şi revelează, nu-și descoperă Per­soa­na Sa, cum o face Fiul în Iisus. El comunică harul Său necreat fiecărei per­soane umane.

Dacă prin moartea şi învierea Sa Hristos locuieşte potenţial în toţi oamenii, această locuire potenţială devine actuală prin Duhu­l Sfânt. El este făuritorul „copiilor”, prin care se multiplică chipul lui Hristos în lu­me, se înmulţesc fiii lui Dumnezeu.[2]

Rolul Duhului Sfânt este de a ne uni cu Hristos, de a plăsmui chi­pul lui Hristos în noi, de a ne forma după chipul Fiului, de a revărsa viaţa lui Hristos în fiinţa noastră. De aceea spune Hristos:

Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi.” (In 16, 7).

Duhul Sfânt e „creatorul unirii mistice” cu Hristos. Aşa cum Hristos S-a în­trupat prin bunăvoirea Tatălui şi umbrirea Duhului Sfânt, tot prin bunăvoirea Tatălui şi umbrirea Duhului Sfânt îşi continuă întruparea, să­lăşlu­indu-se în ini­mile credincioşilor. Hristos S-a făcut om prin Duhul Sfânt; oamenii se fac „hristo­fori” (adică purtători de Hristos) tot prin Duhul Sfânt Care toarnă în ei viaţa lui Hristos.[3]

Sfântul Vasile cel Mare spune că:

Sfântul Duh este izvorul sfinţirii care nu seacă din pricina mulţimii celor ce se împărtăşesc de el. El este în întregime prezent în fiecare şi peste tot. Împărtăşindu-Se, El nu suferă împărţire. Când ne împărtăşim din El, El nu încetează să rămână întreg, la fel ca o rază de soare, care oferă desfă­tă­ri tuturor, în aşa fel încât fiecare se crede că este singurul care profită de aceasta, în timp ce această limpezime lumi­nează pământul şi marea şi pă­trunde aerul.”.[4]

Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt,[5] adică înde­pli­­nirea cu­vin­telor rugăciunii:

Împărate Ceresc Mângâietorule, Duhul Adevărului, vino şi Te sălăşlu­ieş­te întru noi.”.

Orice om care începe să trăiască o viaţă duhovnicească poate primi Duhul Sfânt şi trăi în El, aşa cum s-a întâmplat cu Apostolii, după Cinci­ze­cime. Acest har arzător este dat tuturor credincioşilor, tuturor celor care iau parte la Sfânta Litur­ghie şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine.

Dacă Duhul Sfânt pretutindeni este şi pe toate le împlineşte, de ce mai spune: vino şi te sălăşluieşte întru noi? Înseamnă oare că El nu este „pretutindenea”, că nu le „împlineşte pe toate”? Sau că nu este şi nu rămâne în noi? Ca Dumnezeu, Duhul Sfânt este prezent în mod real pre­tutindeni, dar nu pretutindeni lucrează activ harul Său, fiindcă într-un pă­că­tos, câtă vreme este păcătos, Duhul Sfânt nu sălăşluieşte; cu alte cu­vinte în inima omului păcătos se află cel ce poartă vina pă­catului, adică diavolul, căci – spune Sfântul Apostol Pavel – ce însoţire are drep­tatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Duhul Sfânt sălăşluieşte însă în toţi cei ce vieţuiesc drept, sau în păcătoşii care se căiesc sincer, curăţindu-se prin pocăinţă. De altfel, Duhul Sfânt îl atin­ge şi pe păcătos cu puterea sa ziditoare, de-viaţă-făcătoare, atotpu­ter­ni­că, dar fără a sălăşlui întru el, îi susţine viaţa fizică, întreţinându-i acti­vitatea firească a tuturor organelor sale, ca şi în animale, ca şi în întreaga natură, menţinând ordinea tuturor legilor existenţei; dar puterea mai înaltă a Duhului Sfânt, puterea sfinţitoare, de-viaţă-făcătoare şi înnoi­toa­re a sufletului şi a trupului, nu este în cel păcătos. Viaţa lui se desfăşoară în plan biologic, trupesc, animalic: de aceea, câtă vreme ne simţim păcă­toşi Îl şi chemăm pe Duhul Sfânt: Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, fiind­că păcatele noastre îl fac să stea departe de noi.[6]

Această chemare a Duhului, această invocare a Lui purifică sufletul cre­din­ciosului, îl îndreaptă spre pocăinţă, spre mărturisirea păcatelor pen­tru a se putea apropia fără de osândă de împărtăşirea cu Sfintele Tai­ne, de unirea deplină cu Hristos.

[1] John Meyendorff, Teologia bizantină, pp. 228 – 229.

[2] Mitr. Nicolae Mladin, Asceza şi mistica paulină,  p. 76.

[3] Ibidem, p. 77.

[4] Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, pp. 195 – 196.

[5] Viaţa şi învăţăturile Sfântului Serafim de Sarov, Mănăstirea Slătioara, 1995, p. 54.

[6] Sfântul Ioan de Kronştadt, Liturghia: Cerul pe Pământ, pp. 256 – 257.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Iconomia Duhului Sfânt (Marţi, Săptămâna a VII-a după Paşti)
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Emisiuni recente

Perioada Triodului

Perioada Triodului

Perioada Trodului este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintelor Scripturi, o perioadă de pocăință și de înmulțire a faptelor bune, în special a milosteniei arătată față de cei în nevoie, față de cei săraci. Triodul ne cheamă la pocăință și...