„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luni. Săptămâna a XXVII-a după Rusalii)

de | dec. 20, 2021

Evanghelia zilei: Lc 17, 20 – 25

În vremea aceea a fost întrebat Iisus de farisei: când va veni împărăţia lui Dumnezeu? Le-a răspuns, zicând, că împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Nici nu vor spune: iat-o este aici, sau iat-o dincolo; fiindcă, iată, împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru. Şi a zis către ucenici: vor veni zile, când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului, şi nu veţi vedea. Şi vă vor spune vouă: iată aici, sau iată acolo este; să nu vă duceţi, nici să nu vă luaţi după ei. Că precum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere mult şi să fie lepădat de neamul acesta.

„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”

Evanghelia pe care o avem în atenţie ne prezintă un dialog al Domnului Hristos cu fariseii, evrei care formau un partid religios-politic pe lângă altele exis­tente la acea vreme: saducheii, samaritenii, irodienii, esenienii. Cuvântul „fariseu” se traduce cu „a separa”, „a distinge”, toc­mai pentru faptul că fariseii se socoteau dife­riţi de restul conaţionalilor lor. Ei au fost numiţi astfel întrucât s-au îndepărtat de lucrurile socotite im­pure sau necurate, cât şi de persoanele capabile să provoace o înti­nare. Toţi scriitorii antici îi prezintă pe farisei ca pe nişte oameni separaţi de tot ceea ce era vulgar, necurat, întinat, formând între ei un fel de cerc închis.

Potrivit mărturiei istoricului Iosif Flaviu, fariseii se făceau remar­caţi prin acrivia lor în interpretarea Legii. Faţă de saduchei, care refuzau să recunoască ceva în afară de Legea scrisă, fariseii admiteau tradiţia orală, nemurirea sufletului şi învierea morţilor.

Evlavia fariseilor a degenerat cu timpul în formalism. Viaţa lor a ajuns să fie aservită prescripţilor legale, dacă amintim numai cele 630 de prescripţii talmudice pe care trebuiau să le respecte, fără a adăuga la acestea purificările rituale, pe care ei înşişi le-au formulat, care cuprin­deau nu mai puţin de douăsprezece tratate din ulti­ma parte a Talmu­dului. Era aproape imposibil pentru un fariseu să-şi pără­sească locuinţa, să se hrănească sau să întreprindă orice altă acţiune fără a încălca una din aceste prescripţii legale.

Faptul că se străduiau să împlinească prescripţiile legii i-a făcut să se creadă superiori şi detaşaţi de poporul de rând. Credeau că nu dato­rează nimănui nimic. Până şi pe Dumnezeu îl socoteau creditorul lor. De aceea, nu uitau să-I reamin­tească, în rugăciunile lor, că postesc de două ori pe săptămână (lunea şi joia), că plă­tesc zeciuială din toate câştigurile, chiar şi din mentă, mărar şi chimen, că res­pectă cel mai neînsemnat ri­tual tradiţional.

Au devenit adversarii Mântuitorului atunci când au văzut că „Învă­ţătorul” – cum îl numeau ei, încalcă sabatul sau când au văzut că este în compania păgânilor şi a poporului de rând. Împreună cu cărturarii şi învăţătorii Legii, care proveneau tot din rândul fariseilor, au conspirat îm­potriva Mântuitorului pentru a-L prinde în cuvânt, dar nu au reuşit.[1]

Din rândul fariseilor au fost însă şi oameni cu caracter integru, care făceau totul din dragoste curată faţă de Dumnezeu şi semeni. Dintre aceştia făcea parte Rabi Simeon, despre care Sfânta Scriptură ne spune că:

„Era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului.” (Lc 2, 25 – 26).

Nicodim care venea în ascuns la Mântuitorul ascultând învăţătura Lui despre botez, întrebându-l cum se poate naşte cineva a doua oară;[2] Iosif din Arimateea care, atunci când Mântuitorul a murit pe cruce, a cerut de la Pilat trupul lui Iisus şi L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus.[3]

Prin urmare nu tot ce se leagă de numele de fariseu a fost negativ. Au fost unii la care Mântuitorul a privit cu drag pentru că împlineau toate poruncile. Pentru aceşti oameni întrebarea: „Când va veni Împă­răţia lui Dumnezeu?” era îndreptăţită. Acestora Domnul Hristos le răs­punde:

„Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.” (Lc 17, 20).

De ce? Pentru că spune Mântuitorul:

„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Lc 17, 21).

Aceste cuvinte Domnul Hristos nu le putea spune decât unor buni farisei. De fapt se adresează atât fariseilor, cât şi ucenicilor săi pentru că şi ei credeau la fel ca şi fariseii că Mântuitorul este un Mesia pământesc, venit pe pământ ca să instaureze aici împărăţia lui Dumnezeu. Aşa se explică de ce ucenicii Îl întrebau pe Mântuitorul: „Oare în vremea aceasta Doamne vei întemeia Împărăţia lui Israel?”[4] sau de ce mama fiilor lui Zevedeu a cerut pentru fiii săi, Iacov şi Ioan, să stea unul de-a dreapta şi unul de-a stînga în Împărăţia Sa.[5] Însă despre o altă îm­pă­răţie pro­povăduia Hristos. Atunci când l-a întrebat Pilat: „Eşti tu Împă­rat?”,[6] Mântuitorul îi răspunde:

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor.” (In 18, 36).

Împărăţia lui Dumnezeu este şi „stare” şi „loc”. Mai mult decât un loc desem­nat prin „aici” sau „acolo”, este o stare interioară. Omul încă aici de pe pământ poate să dobândească Împărăţia lui Dumnezeu, raiul pe care Dumnezeu l-a gătit celor aleşi încă înainte de întemeierea lumii. Spre deosebire de rai, iadul este opera omului, este simţirea din care a fost alungat Dumnezeu, simţirea fără Dumnezeu sau ne-îndumne­zeită.[7] Şi tot aşa, dacă omul nu vieţuieşte în Dumnezeu, „iadul lui” poate să înceapă chiar de aici de pe pământ. Depinde de fiecare om cum îşi tră­ieşte viaţa. Aşadar, Împărăţia lui Dumnezeu se află în chip virtual înăun­trul tuturor.

Sfântul Chiril al Alexandriei spune că:

„Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru şi că ea nu vine ca să fie văzută că soseşte”.[8]

Nu trebuie să întrebăm de ani sau de vremea în care se va aşeza împărăţia cerurilor, ci trebuie să ne străduim să o dobândim. Avem timp până la a doua venire când Domnul Hristos va veni în slavă să judece pe toţi. Nu putem zice că este timp mult sau puţin pentru că de data aceasta Hristos se va arăta într-o clipită de ochi, aşa cum apare fulgerul,[9] care n-are nevoie de vestitor, n-are nevoie de predicator, ci se arată dintr-odată de la apus până la răsărit. Dar până atunci, Hristos trebuie să su­fe­re mult şi să fie lepădat de mulţi. Prin urmare, toată vremea ce se scurge până în acea zi este pentru Domnul Hristos vreme de pătimiri.

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că:

„Hristos a pătimit în trupul Său la o anumită vreme; după aceea, păti­mi­rile Sale au continuat în credincioşii Săi.”.[10]

Hristos suferă împreună cu fiecare credincios în parte asemenea unei mame care suferă pentru copiii săi, căci legătura dintre Hristos şi credincioşii săi nu este doar o legătură gândită şi morală, ci o legătură vie, care face ca tot ce-i atinge pe ei să Îl atingă şi pe El. Pornind de la acest gând nu putem să nu spunem că Hristos, deşi este în slava lui Dumnezeu, pătimeşte şi suferă mult. Cele mai mari dureri ale Lui sunt căderile, păcate credincioşilor care „îl răstignesc din nou în inima lor, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură”.[11]

[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie bi­blică, pp. 331 – 337.

[2] In 3, 1 – 21.

[3] Mt 27, 57 – 60; Mc 15, 43 – 46; Lc 23, 50 – 53; In 19, 38 – 41.

[4] Fapte 1, 6.

[5] Mt 20, 21; Mc 10, 37.

[6] In 18, 37.

[7] Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, p. 58.

[8] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentar la Sfânta Evanghelie de la Luca, p. 236.

[9] Mt 24, 27; Lc 17, 24.

[10] Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, p. 222.

[11] Evr 6, 6.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luni. Săptămâna a XXVII-a după Rusalii)
„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luni. Săptămâna a XXVII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...