Evanghelia zilei: Mt 20, 1 – 16
Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor unui om stăpân în casa sa, care a ieşit dis-de-dimineaţă, ca să tocmească lucrători la via sa; şi, învoindu-se cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Ieşind apoi pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în târg fără lucru şi le-a zis şi acelora: duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul vă voi da; iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut la fel. Pe la al unsprezecelea ceas, ieşind iarăşi, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis: de ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: pentru că nu ne-a tocmit nimeni. El le-a zis: duceţi-vă şi voi în via mea şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Iar când s-a făcut seară, stăpânul viei a zis către ispravnicul său: cheamă pe lucrători şi le dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. Deci, venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au luat fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar de fiecare. După ce au luat dinarii, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: aceştia de pe urmă au lucrat numai un ceas şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi care am dus greul şi zăduful zilei. Dar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate; oare, nu cu un dinar te-ai învoit cu mine? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Dacă voiesc să-i dau şi acestuia de pe urmă ca şi ţie, oare, nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este pizmaş, pentru că eu sunt bun? Tot aşa vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
„În ceasul al unsprezecelea”
Pilda despre lucrătorii tocmiţi la vie nu face parte din categoria pildelor explicate de Domnul Hristos aşa cum a fost în cazul pildei semănătorului sau a neghinei din grâu.
Cel care ne oferă o explicare cuprinzătoare a acestei pilde este Sfântul Ioan Gură de Aur. Spune acesta în Omilii la Matei că:
„Via înseamnă poruncile şi legile lui Dumnezeu; timpul de muncă, viaţa de pe pământ; lucrătorii, feluriţii oameni chemaţi să îndeplinească poruncile; dis-de-dimineaţă, ceasul al treilea, al şaselea, al nouălea şi al unsprezecelea, cei care au venit la diferite vârste şi au îndeplinit poruncile lui Dumnezeu de când au venit.”.[1]
Cuvintele cu care Hristos îşi încheie această pildă, anume: „Cei de pe urmă vor fi întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”,[2] nu sunt o concluzie a pildei, căci cei de pe urmă n-au ajuns întâi. Este subliniat aici faptul că toţi, mai presus de nădejde şi împotriva aşteptărilor, au primit aceeaşi plată. Înţelesul duhovnicesc al acestei pilde ar fi acesta: dinarul înseamnă viaţa veşnică, Împărăţia cerurilor. Este o răsplată care nu poate fi acordată doar parţial.
Se mai poate răspunde şi în alt fel: „A lucra în via Domnului este deja o răsplată.”. Din acest punct de vedere, cei care au lucrat o zi întreagă primesc mai mult decât cei care au lucrat doar în ultimele ceasuri. Nu este oare un mare privilegiu să-l cunoaştem pe Hristos încă de mici şi să fim în slujba Lui încă de tineri? Pentru a nu ne făli cu acest privilegiu, Evanghelia ne sfătuieşte să-i cinstim şi pe cei care vin mai târziu, fie şi doar la bătrâneţe. Dumnezeu îi iubeşte şi pe aceştia şi le dă şi lor posibilitatea de a-şi îndrepta un trecut neglijent.[3]
La fel spune şi Sfântul Teofan Zăvorâtul în tâlcuirile pe care le face pericopelor biblice de peste an, mai exact la tâlcuirile pe care le face pentru fiecare zi din an. Spune el:
„Ceasurile zilei închipuie curgerea vieţii noastre. Ceasul al unsprezecelea este vremea cea de pe urmă a acestei vieţi. Domnul arată că şi cei ce până la această vreme n-au lucrat pentru El pot începe să lucreze şi să placă înaintea Lui nu mai puţin ca alţii. Prin urmare, bătrâneţea nu este o îndreptăţire pentru a deznădăjdui, presupunând că la această vârstă nu se mai poate pune început bun.”.[4]
Chemarea la mântuire din partea lui Dumnezeu este permanentă. Oamenii însă aud această chemare în diferite ceasuri ale vieţii lor. Se spune că timpul înseamnă bani. Cât câştigă un muncitor bun într-o oră? Cel ce-şi organizează munca zilnică ştie câte momente „moarte” există pe parcursul unei zile: să aştepţi autobuzul, să răspunzi la telefon, să faci antecameră pentru a vorbi cu şeful serviciului. Dacă timpul înseamnă bani şi dacă aceste momente sunt precum mărunţişul pierdut, căzut din punga programului zilnic, cum să facem să-l adunăm? Aruncaţi-l în vistieria lui Dumnezeu! Adică umpleţi aceşti timpi morţi cu scurte rugăciuni, cu cât mai simple, cu atât mai preţioase, rugăciuni care vin din inimă.[5]
Putem compara vremea vieţii noastre cu ceasurile unei zile oarecare. Precum o zi are un început şi un sfârşit, adică este între un răsărit şi un apus de soare, la fel şi viaţa noastră cunoaşte un început şi un sfârşit. Doar în acest interval ne putem lucra mântuirea.
Suntem încadraţi în timp ca să dăm valoare timpului. Citeam undeva o scurtă meditaţie, plină de înţelepciune:
„Ca să-ţi dai seama cât valorează un an… întreabă un student care şi-a picat examenele! Ca să-ţi dai seama cât valorează o lună… întreabă o mamă care a născut prematur un copil! Ca să-ţi dai seama cât valorează o săptămână… întreabă directorul unui săptămânal! Ca să-ţi dai seama cât valorează o zi… întreabă o persoană născută pe 29 februarie! Ca să-ţi dai seama cât valorează o oră… întreabă-i pe îndrăgostiţii care aşteaptă să se întâlnească! Ca să-ţi dai seama cât valorează un minut… întreabă un călător care a pierdut un tren! Ca să-ţi dai seama cât valorează o secundă… întreabă-l pe şoferul care tocmai a evitat un accident! Ca să-ţi dai seama cât valorează o zecime de secundă… întreabă un atlet care a câştigat o medalie de argint la Olimpiadă! Ca să-ţi dai seama cât valorează o viaţă… întreabă-te ce simţi când pierzi pe cineva drag! Ce este oare viaţa? O sumă de ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute, secunde… Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l cu atât mai mult cu cât îl petreci cu cei dragi, pe care îi iubeşti! Şi ţine minte: Timpul nu aşteaptă pe nimeni! Ieri este deja istorie! Mâine este un mister! Azi este un dar de la Dumnezeu!
Dacă ar fi să răspundem la întrebarea: «Ce am face dacă ştim că mai avem de trăit 7 zile?», răspunsurile date fac din noi oameni de nerecunoscut.
Am fi în stare să ne facem viaţa mai frumoasă în doar câteva zile, care de fapt s-ar risipi atât de repede. Şi atunci stau să mă întreb: «De ce nu facem toate aceste lucruri până nu ne sunt numărate zilele?».”.
Nu putem omite Omilia de Paşti a Sfântul Ioan Gură de Aur. Am putea spune că această Omilie este în strânsă legătură cu Pilda lucrătorilor tocmiţi la vie care şi-au început lucrul în diferite ceasuri ale zilei. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur:
„De este cineva creştin bun şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre întru bucuria Stăpânului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul. Dacă a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia acum plată dreaptă; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva numai după ceasul al şaselea, de nimic să nu se îndoiască, pentru că de nimic nu se va păgubi; de s-a lipsit cineva şi de ceasul al nouălea, să se apropie, de nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit. Că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte; faptele le primeşte, voinţa o cuprinde; El cinsteşte osteneala sa, laudă buna odihnă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului vostru: şi cei dintâi, ca şi cei din urmă luaţi plată; bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi; cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua; cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi! Viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând! Toţi să vă îndulciţi de ospăţul credinţei; să luaţi bogăţia bunătăţii! Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia tuturor.”.[6]
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 740.
[2] Mt 20, 16.
[3] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, pp. 285 – 286.
[4] Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, pp. 129 – 130.
[5] Cardinal TomÁŠ ŠpidlÍk, Evanghelia de fiecare zi, vol. 2, p. 135.
[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia de Paşti, (PG 59, 721 – 724), în Penticostar, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1999, pp. 24 – 25.
