Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român | Comunicat de presă

de | mai 27, 2020

La sărbătoarea „Înălțării Domnului” şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 28 mai 2020, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul „Înălţării Domnului” a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creștine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Catedrala Națională din București este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind „Înălțarea Domnului”.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Resfințirea bisericii din Parohia Gălpâia

Resfințirea bisericii din Parohia Gălpâia

Duminică, 1 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gălpâia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie,...

Hramul Mănăstirii Bârsana, la 25 de ani de la reînviere

Hramul Mănăstirii Bârsana, la 25 de ani de la reînviere

Sâmbătă, 30 iunie 2018, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat, în fruntea unui sobor de preoţi Sfânta Liturghie Arhierească la...

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Rebra-Parva

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Rebra-Parva

Mii de credincioși bistrițeni au participat la hramul Mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel (Rebra-Parva) din Țara Năsăudului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în altarul de...

Hramul Mănăstirii Bixad

Hramul Mănăstirii Bixad

Vineri, 29 iunie 2018, de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Bixad din Ţara Oaşului, stareţ...

Târnosirea bisericii Schitului Stârciu

Târnosirea bisericii Schitului Stârciu

Cu ocazia sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, vineri, 29 iunie 2018, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului Stârciu, unde a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. După sfințirea...