Intrarea în biserică a Maicii Domnului, sărbătorită la Mănăstirea Cormaia

de | nov. 21, 2020 | Actualitatea religioasă

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, sâmbătă, 21 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, în biserica așezământului monahal, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, din care au făcut parte duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Nicodim Sîngeorzan, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătută, vorbind pe tema „Maica Domnului și «îmbisericirea» lumii”.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor și a obștii monahale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Istoricul mănăstirii

Mănăstirea Cormaia a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, cu destinația mănăstire de călugărițe. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid, ce poartă hramul „Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, fiind sfințită la data de 29 mai 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de ierarhi.

La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul „Buna Vestire”, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762, mănăstirea a fost incendiată și călugării prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004, bisericuța a fost resfințită, iar începând cu anul 2014 pictura a fost restaurată integral.

În anul 2015, Mănăstirea din Cormaia, situată la 5 km distanță de orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Până astăzi, așezământul monahal a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind 28 de maici, stareță fiind stavrofora Sebastiana Sîngeorzan, iar duhovnic protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Duminică începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre principalele perioade de pregătire duhovnicească din Biserica Ortodoxă, începe duminică, 1 august 2021 şi se încheie două săptămâni mai târziu, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Lăsatul secului pentru...

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

Asemenea oricărui mistic autentic, şi asemenea Simonei Weil, N. Steinhardt se teme cel mai tare de misterul fals. Această observaţie fertilă poate fi extinsă şi ridicată chiar la rangul de metodă, în cazul lui Steinhardt. În sensul în care seria sinonimică a deconstrucţiei, ca descompunere, denunţare, dezvrăjire, dare în vileag, cădere a măştilor, datul aramei pe faţă ş.a.m.d., revine obsedant în textele sale, invadând pur şi simplu toate ariile de interes ale discursului.

Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

Duminica Rusaliilor, sărbătorită în cartierul clujean Mănăștur

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 20 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți...

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Sfințirea Capelei mortuare din Parohia Șopteriu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 19 iunie 2021, în mijlocul credincioșilor din Șopteriu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare din localitate....

Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

Câte o Biblie pentru fiecare casă din Parohia Hășdate – Gherla

Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla a inițiat proiectul „Biblia, temelia casei creștine", prin care fiecare casă din parohie a primit câte un exemplar al Sfintei Scripturi. Bibliile au fost achiziționate prin contribuția preotului paroh, Pr. Dr. Florin...