Introducere | Rugăciunea Sf. Efrem Sirul, explicată de Mitropolitul Andrei

de Catehetica, Spiritualitate

Pentru noi creștinii a început Postul Mare, această perioadă de antrenament spiritual, de nevoință duhovnicească. De aceea și proiectul nostru catehetic are un caracter special. Lupta între bine și rău este pe viață și pe moarte! Chiar dacă duhurile necurate nu sunt văzute, ele își fac lucrările cu prisosință. Sfântul Apostol Petru ne face atenți în prima sa epistolă sobornicească, în capitolul cinci, versetul opt: Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, iar Sfântul Apostol Pavel, gândind-se la aceeași realitate, că între bine și rău este o luptă pe viață și pe moarte, că duhurile necurate încearcă să îi facă pe creștini să se prăbușească, ne spune în Epistola către Efeseni, în capitolul șase, că noi trebuie să ne antrenăm la luptă. Să ne întrarmăm, să ne echipăm așa cum se cuvine, pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăților care sunt în văzduhuri. După ce constată acest lucru, ne și învață cum să ne întrarmăm, cum să ne echipăm: pentru aceea luați toate armele Lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și toate biruindu-le să rămâneți în picioare. Stați deci tari având mijlocul vostru încins cu adevărul, și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre gata fiind pentru evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii, și sabia duhului care este Cuvântul Lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea în duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri (6, 13-18).

Printre aceste rugăciuni și cereri, cea mai cunoscută rugăciune din postul mare este rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Textul ei este foarte cuprinzător și subliniază acest adevăr, că în spatele fiecărui păcat, fiecărei patimi, stă un duh necurat care o pune în lucrare, după cum în spatele fiecărei virtuți, a fiecărei fapte bune, stă un duh luminat. Noi ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ajute, ca duhurile necurate să le putem izgoni și duhurile luminate să le primim în sufletele noastre și să ne lucrăm virtuțile. Sfântul Efrem pomenește patru duhuri necurate și patru duhuri luminate, iar noi le vom dezbate pe rând. Zice Sfântul Efrem: Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Dacă reușim să le dăm afară pe acestea, în locul lor punem alte patru duhuri curate. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie slugii tale. Facem apoi o încheiere: Așa, Împărate, arată-mi să îmi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Catehetica | Spiritualitate
Despre familia creștin-ortodoxă | Cateheză

Despre familia creștin-ortodoxă | Cateheză

Așa cum cel mai probabil cunoașteți, anul acesta este dedicat în Biserica Ortodoxă Română pastorației părinților și copiilor. Cu alte cuvinte, în acest an, preocuparea expresă a Bisericii este familia[i]. Din acest motiv, cu binecuvântarea Părintelui Andrei,...

Postul, mijloc de despătimire

Postul, mijloc de despătimire

Postul, ca mijloc de despătimire, merge mână în mână cu rugăciunea. Cele două mijloace se sprijină unul pe altul şi se intercondiţionează. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor, când n-au putut tămădui un tânăr bolnav, lucrul următor: “Acest neam de...

Ce este postul?

Ce este postul?

Postul este înfrânarea benevolă de la mâncare şi băutură din motive religios-morale. Renunţările acestea nu se fac din concepţia că hrana sau băutura ar fi necurate, ci pentru că prin înfrânarea trupului, sufletul se ridică spre Dumnezeu. De post sunt scutiţi copiii...

Pericopa Evanghelică – Duminica a 29-a după Rusalii

Pericopa Evanghelică – Duminica a 29-a după Rusalii

În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când...

Pericopa evanghelică – Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat...

Ev. Ioan 14, 1-11

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure în voi inima voastră; aveţi credinţă în Dumnezeu şi în Mine aveţi credinţă. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu vreau să Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Şi dacă Mă voi duce...