IPS Andrei: N. Steinhardt, mărturisitor al Domnului, la chipul căruia privesc cu admirație și smerenie

de | iul. 29, 2023

„Părintele Nicolae Steinhardt a fost un om deosebit, un mărturisitor al Domnului, la chipul căruia privesc cu admirație și cu smerenie”, a precizat Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, care a fost legat sentimental de monahul Nicolae de la Rohia. Sâmbătă, 29 iulie 2023, se împlinesc 111 ani de la nașterea Părintelui Steinhardt, care este înmormântat la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, locul unde în 1980 s-a și călugărit.

IPS Andrei, preot debutant la Turda, alături de Părintele Nicolae Steinhardt

IPS Andrei, preot debutant la Turda, alături de Părintele Nicolae Steinhardt

Mitropolitul Clujului l-a întâlnit pe Nicolae Steinhardt în timpul studenției, pe când urma cursurile Facultății de Construcții din București. „Era în anul 1967 și mă duceam la slujbe la fosta biserică a schitului Darvari, unde slujea părintele George Teodorescu, preot de mare vocație care, după ce Nicolae Steinhardt, în anul 1964 a ieșit din temniță, l-a miruit și care a rămas legat de această biserică. Pe vremea aceea, neștiind nimic despre Părintele Nicolae Steinhardt, observam în biserică, în spate, o persoană distinsă, modestă, reculeasă, plăcută, care, duminică de duminică, era prezentă la Sfânta Liturghie”.

Ierarhul a mărturist că l-a întâlnit personal, după ani, în perioada în care era preot la Turda. „Într-o după-masă de primăvară mi-a trecut pragul, a rămas mai multe zile, mi-a povestit toată istoria vieții sale și atunci s-a înfiripat o prietenie duhovnicească, ce a durat până la capăt. A revenit de multe ori în Turda, era perioada în care căuta o mănăstire. Constantin Noica i-a pomenit de Mănăstirea Rohia și s-a așezat apoi aici, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire, Arhiepiscopul Justinian. De la Turda, o sumedenie de tineri s-au legat sufletește de părintele Nicolae Steinhardt. Noi nu eram de talia lui, dar se știa coborî, se putea smeri atât de mult, încât îl percepeam și noi”.

IPS Andrei, preot debutant la Turda, alături de Părintele Nicolae Steinhardt

IPS Andrei, preot debutant la Turda, alături de Părintele Nicolae Steinhardt

De origine evreiască, Părintele Nicolae  Steinhardt s-a născut pe 29 iulie 1912. În 1958 a fost  anchetat și condamnat la 12 ani de muncă silnică, sub acuzația de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”. S-a convertit la ortodoxie în închisoarea de la Jilava și a fost botezat de ieromonahul Mina Dobzeu. Eliberat în august 1964, a intrat în monahism la Mănăstirea Rohia unde, pe 16 august 1980, s-a călugărit primind numele de „Nicolae”. A devenit o figură emblematică a Bisericii Ortodoxe, în special pentru mărturisirea credinței în vremuri grele, și este cunoscut pentru profunzimea lucrării „Jurnalul Fericirii”, testamentul său literar.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Concert de Crăciun la Muzeul Mitropoliei Clujului

Concert de Crăciun la Muzeul Mitropoliei Clujului

Apropierea Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului aduce, ca în fiecare an, bucuria îngemănării rugăciunii cu muzica, colindele și cântecele de Crăciun vestind venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, Muzeul...

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă la Cluj-Napoca

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă la Cluj-Napoca

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă va susține la Cluj-Napoca, duminică, 10 decembrie 2023, de la ora 19.00, conferința „Sănătate într-un veac al Bolilor”. Evenimentul, organizat de Parohia Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Mina”, alături de Asociația „Locul lui MINA”,...

Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Mineralia – Agatul, formă și culoare, la MET

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), invită publicul clujean la expoziția „Mineralia”, în cadrul căreia, dintre cele mai diverse produse ale lumii minerale, agatul ocupă unul dintre primele locuri. Diversitatea sa remarcabilă este dată de culorile, structura și...

Pinocchio, eroul primelor spectacole din decembrie la Teatrul „Puck”

Pinocchio, eroul primelor spectacole din decembrie la Teatrul „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați în următoarele zile la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca la două reprezentații ale spectacolului „Pinocchio”, după Carlo Collodi, în regia lui Călin Mocanu. Prima reprezentație din această serie va avea loc duminică, 3...