ÎPS Iosif: „Dumnezeu vrea să-I dăm în mod liber inima noastră și să-I urmăm Lui.”

de | sept. 5, 2015 | Actualitatea religioasă, Întâlnirea Tinerilor 2015

Miile de tineri ortodocși din Europa au fost îndemnați de ÎPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, în deschiderea întâlnirii de la Cluj să se oprească din fuga lor pentru a avea, pentru că nu acesta este scopul vieții.

„Dorința de avere ne poate birui pe mulți, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Se poate transforma într-un țel al vieții”.

Ierarhul le-a oferit drept exemplu tânărul bogat care, deși avea totul, era neîmplinit în tot ce avea și în tot ce a făcut până atunci. Deși a încercat să-l cunoască pe Dumnezeu prin păzirea poruncilor, a simțit totuși că-i lipsește ceva pentru desăvârșire.

„Desăvârșirea înseamnă să-i dăm lui Dumnezeu totul, tot ce suntem. Mai mult decât reguli, mai mult decât porunci, Dumnezeu vrea să-i dăm în mod liber inima noastră și să-i urmăm Lui, dar nu oricum, nu singuri, ci și prin aproapele nostru care are nevoie de noi”.

Aici puteți asculta în format audio întregul mesaj al Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale:

Ultimele articole

O întrevedere la nivel înalt

O întrevedere la nivel înalt

Aspecte introductive A scrie despre Zaheu și experiența lui transformatoare reprezintă cu certitudine o provocare. În decursul celor mai bine de două milenii de creștinism, el s-a bucurat de abordări felurite. Profilul lui social, cel psihologic și cel duhovnicesc au...

Sfântul Efrem Sirul, despre teologia raiului în șapte refrene

Sfântul Efrem Sirul, despre teologia raiului în șapte refrene

Raiul izbăvirii: „Binecuvântat este Cel care prin Crucea Sa a deschis ușile Raiului!” Raiul biruinței: „Laudă dreptății Tale, care înalță pe cei biruitori!” Raiul bucuriei: „Binecuvântat Cel care în Raiul Său va da bucurie întristării noastre!” Raiul desfătării: „Prin...

Biserica din Monor, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Monor, resfințită de Mitropolitul Clujului

În duminica a 18-a după Rusalii, Mitropolitul Clujului a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Bistrițeană Monor, unde localnicii au marcat mai multe evenimente importante.   Înfrățirea rugăciunii cu munca duce la cele mai bune rezultate. Acesta a...

40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

Cea mai mare campanie împotriva avorturilor, numită „40 de zile pentru viață”, a reînceput miercuri, 23 septembrie 2015, în municipiul Cluj-Napoca. Participă, la fel ca la prima ediție, grupuri din cadrul tuturor confesiunilor din oraș, dar și mai multe organizații și...