ÎPS Părinte Andrei, cetățean de onoare al comunei Sânmihaiu de Câmpie

de | sept. 24, 2017

Capela și grădinița cea nouă din comuna Sânmihaiu de Câmpie au fost binecuvântate astăzi, în duminica a 18-a după Rusalii, de Mitropolitul Clujului.

Ierarhul a fost prezent în mijlocul comunității parohiale unde a oficiat și Sfânta Liturghie, adresându-le celor prezenți un cuvânt plin de încărcătură duhovnicească de care s-au bucurat sute de credincioși, a declarat pentru Radio Renașterea, protopopul Becleanului, părintele Doru Zinveliu:

AUDIO:

 

La finalul manifestărilor, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a primit din partea primarului Ioan Mate, titlul de cetățean de onoare al comunei Sânmihaiu de Câmpie. Ierarhul a felicitat la rândul Său oficialitățile locale pentru investiţiile realizate, extrem de necesare pentru educaţia viitoarelor generații și pentru localnicii zonei.

Și Arhiepiscopia Clujului a oferit distincții, cea mai specială fiind acordată părintelui paroh Vasile Martin, căruia i-a fost dăruită Crucea Arhiepiscopală, la 43 de ani de slujire cu devotament și râvnă a credincioșilor din localitate.

Foto credit: timponline.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit 72 de ani

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit 72 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit sâmbătă 72 de ani. 22 iulie este ziua de naştere a Preafericirii Sale. Patriarhul Daniel s-a născut în anul 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în...