Istoricul Alexandru Dimitrie Xenopol (23 martie 1847 – 27 februarie 1920)

Alexandru Dimitrie Xenopol, acest erudit om de cultură al secolului al XIX-lea, vine pe lume într-o familie cu șase copii la data de 23 martie 1847. În vreme ce mama sa, Maria, avea o poveste de viață destul de simplă, cea a tatălui său, Dimitrie, era puțin mai complicată. În lucrarea „Istoria ideilor mele”, acest renumit istoric și scriitor ne detaliază următoarele: „Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele… Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă (…). El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety (…) care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică <<fiul străinului>>.

Provenind dintr-o familie înstărită, educația era o prioritate începând de la cei mai mici și ajungând până la cei mai mari ai familiei Xenopol. Astfel, cel ce avea să fie rector al Universității din Iași între anii 1898-1901, își începe studiile la pensionul tatălui său, în limba franceză. 

După absolvirea liceului, Alexandru Xenopol urmează între anii 1867-1871 studii universitare de drept, filosofie și istorie. Ulterior, va obține doctoratul în drept și filosofie la Berlin și, respectiv, Giessen, în Germania. 

Un alt moment important din viața acestui mare istoric este câștigarea concursului pentru cel mai bun discurs festiv care va fi ținut cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna. O comisie alcătuită din mai mulți membri ai societății Junimea, printre care Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi sau Vasile Pogor, a considerat că alocuțiunea tânărului student la drept a fost cea mai potrivită pentru această ocazie solemnă. 

Alexandru Xenopol se întoarce în țară unde intră în magistratură, devenind prim-procuror al Tribunalului din Iași. Ulterior, acesta se afiliază și renumitei societăți Junimea în cadrul căreia ajunge să fie numit de către Iacob Negruzzi drept „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”. 

După 6 ani în funcția de procuror, A.D. Xenopol renunță la magistratură și se dedică exclusiv activităților didactice, publicistice și de cercetare. Va fi începând cu anul 1878 profesor la Catedra de Istorie a Românilor și treisprezece ani mai târziu, profesor la Catedra de Istorie Universală. 

Lucrarea fundamentală realizată de către acest intelectual de forță al Europei este „Istoria Românilor din Dacia Traiană”, operă care însumează șase volume și aproximativ 4000 de pagini. Această lucrare este prima reprezentare exhaustivă, analitică și complexă a istoriei românilor pentru care autorul a realizat nenumărate cercetări la biblioteci din țară sau străinătate. 

Pentru întreaga contribuție adusă culturii românești și universale, A.D. Xenopol este numit Membru Titular al Academiei Române în anul 1893, iar câțiva ani mai târziu va fi numit și membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles și al Societății Academice din Cernăuți. 

În ultimii ani de viață, Alexandru Dimitrie Xenopol a trăit în condiții precare întrucât era diagnosticat cu afaziei și, de asemenea, mai era și paralizat. Acesta va trece la cele veșnice la vârsta de 72 de ani, la data de 27 februarie 1920.

 

Resurse:

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Istoricul Alexandru Dimitrie Xenopol (23 martie 1847 - 27 februarie 1920)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Andrei Rubliov, pictorul sfânt

Andrei Rubliov, pictorul sfânt

Cuviosul Andrei Rubliov, cunoscutul iconar al Rusiei, este personalitatea zilei de 29 ianuarie. Andrei Rubliov s-a născut în cea de-a doua jumătate a secolului XIV în cnezatul Moscovei,  fiind de mic atras de tainele vieții monahale. Din nefericire, despre viața...

Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)

Principesa Ileana a României (5 ianuarie 1909-21 ianuarie 1991)

Principesa Ileana s-a născut la București în anul 1909, într-o zi geroasă de ianuarie, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României.  Considerată drept cea mai frumoasă prințesă a României, mama sa spunea despre Ileana că era singura dintre copiii săi...

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 -17 august 1925)

Data de 18 ianuarie aduce la lumină o personalitate marcantă a secolului al XIX-lea, pe nimeni altul decât Ioan Slavici. Acum 173 de ani vedea lumina zilei într-un sat micuț din frumoasa Transilvanie al doilea copil al familiei Slavici, cel ce va să devină ulterior...

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Traian Vuia (17 august 1872 – 2 septembrie 1950)

Pionier al aviației mondiale, inventator și constructor de aparate de zbor și motoare, Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 în județul Timiș. A fost un elev eminent și a absolvit liceul din Lugoj ca șef de promoție.Pasionat de mecanică, încă din copilărie studia...

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion a fost un cunoscut pictor român, născut la data de 2 ianuarie 1882 în Ianca-Brăila şi decedat la data de 31 martie 1939, București. Ion Theodorescu-Sion face parte din generația inovatoare de pictori de la începutul secolului al XX-lea, care...