Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

de | oct. 20, 2019

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.
          Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în prezența unui număr mare de credincioși, soborul celor 16 preoți slujitori, alături de pr. paroh Marian Șteopoaie au săvârșit Taina Sfântului Maslu, după care au sfințit icoana hramului aflată la intrarea în biserică.
          În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Cristian Lupșan de la parohia Ilva Mare a vorbit celor prezenți pe tema “Iubirea, semn distinctiv al creștinilor”, pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: “Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (In. 13, 34-35). În încheiere, pr. paroh Marian Șteopoaie a mulțumit preoților împreună slujitori, iar credincioșii au fost miruiți.
          Această întâlnire se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoțesc Ilva Mică.
Date istorice
          Biserica parohială cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită între anii 1992-1999, la inițiativa pr. George Ruști, iar în data de 28 Mai 2000 biserica a fost sfințită de PS Irineu Pop Bistrițeanul. Este momentul când Parohia ortodoxă Arșița, inițial filie a Parohiei Măgura Ilvei, devine parohie de sine stătătoare.
          Între anii 2008-2009 biserica a fost pictată la interior în tehnica tempera grasa, iar la finalul lucrărilor în data de 14 Iunie 2009 a fost resfințită de PS Vasile Someșanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
          În ultimii ani, casa parohială a trecut prin ample lucrări de extindere și de renovare generală, desfășurate sub coordonarea actualului pr. paroh Marian Șteopoaie, care păstorește comunitatea din Arșița din anul 2016.
În 16 Decembrie 2018, în Duminica a XXVIII-a după Rusalii, aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

 Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...