„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

de | nov. 4, 2019 | Activități parohiale

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Parohia Ortodoxă Someșul Cald, marcând petrecerea Lăsatului de Sec, perioadă ce semnifică punctul central a ritualurilor ce preced intrarea în Postul Crăciunului, când se organizau șezători, hore și jocuri pentru a contura trecerea de la perioada „de dulce” la asceza postului.

Spectacolul a avut loc la trapeza parohiei din Someșul Cald, adresându-se atât locuitorilor satului, cât și celor din împrejurimi, fiind un moment prielnic de chemare la joc și voie-bună, ca odinioară.

Deschiderea spectacolului a fost realizată de părintele paroh Cosmin Bucșa, cu un cuvânt de bun-venit și de încurajare a păstrării tradițiilor, obiceiurilor și valorilor strămoșești, urmat de un vast program folcloric prezentat de Ansamblul Rapsodia Someșana Cluj, coordonat de Elena Ghircă. Acest ansamblu datează încă din 1975, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri de amatori din țară, numărând membri dansatori, instrumentiști și soliști vocali, sub atenta conducere muzicală a lui Radu Sămărtean și a instructorilor de joc Ilie Lung și Victor Pop.

De asemenea, momentele încântătoare petrecute împreună s-au datorat tinerelor interprete de muzică populară, Adela Burcă și Lucia Ioana Sucală, fiice a satului, precum și de Denisa Giurgiu, Naghi Voichița și Elisabeta Guzu, cea din urmă venind din zona Ilvelor.

Festivalul a avut o încărcare emoțională majoră, fiind un moment prielnic de socializare, reconstruindu-se momentele autentice de demult prin prezența muzicii, a jocului și a mâncărilor tradiționale și a portului popular.

Ultimele articole

9 iunie – Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei

9 iunie – Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei

Biserica Ortodoxă cinstește în fiecare an în data de 9 iunie pe Sfântul Chiril al Alexandriei. Născut în anul 370, în Alexandria Egiptului, provenea dintr-o familie cu bune calități educaționale, fapt ce va influența considerabil râvna sa. Sfântul Chiril a beneficiat...

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Procesiune de Rusalii la Dej, ediția a VI-a

Protopopiatul Ortodox Dej organizează duminică, 4 iunie 2023, ora 18:00, tradiționala Procesiune de Rusalii, după o pauză de trei ani, din cauza pandemiei. Dejenii sunt invitați să participe, amintindu-se că „evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în...

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Cerc preoțesc Valea Tecii, parohia Teaca , Protopopiat Bistrița

Parohia Ortodoxă Teaca, din cadrul Protopopiatului Ortodox Bistrița, a găzduit luni 24 aprilie 2023, întâlnirea cercului preoțesc de pe Valea Tecii. Pornind de la îndemnul biblic: ,,Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui. Și chiar de i se...