„Joc de târgu’ cireșelor”, la Berchieșu

de | iun. 21, 2023

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, joi, 29 iunie 2023, cunoscută în tradiția românească sub numele de „Sânpetru” sau „Sânpetru de vară”, în localitatea clujeană Berchieșu se desfășoară manifestarea tradițională „Joc de târgu’ cireșelor”. Evenimentul, deja cu tradiție,  este organizat de Primăria și Consiliul Local Frata, Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Sărbătoarea va debuta la ora 09:00, cu Sfânta Liturghie săvârșită în biserica satului, după care alaiul, format din jucăuși, ceterași și ceilalți participanți, se va deplasa cu căruțele pe Valea Sângelui, la monumentul eroilor, unde, de la ora 12:00,  mai mulți preoți din satele din jur vor oficia o slujbă de pomenire a martirilor din timpul revoluției lui Avram Iancu.

Apoi, de la ora 13:30, va începe „jocu’ în mijlocu’ satului, în târgu’ Berchieșului”. Aici sunt așteptați „tăț’, cu mic, cu mare, care vor să joace după muzicanț’ (muzicanții din Frata și Sopor)”. Vor fi alături: Formația de jocuri tradiționale din Frata- cizăș Romulus Bucur, Grupul ,,Jijicanii” al Asociației ,,De la lume adunate și-napoi la lume date”- cizăș Daniel Rusu, nepotu’ lui Ștraifir din Frata și horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare, anunță organizatorii.

Pe vremuri, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Berchieșu se adunau oameni din toate satele învecinate și făceau joc. Fiecare grup din sat venea cu ceterașii lui și se formau câte șapte, opt jocuri. Jocul din fiecare sat era organizat de feciori, denumiți „cizăși”, care alegeau și „fata jocului”, adică pe cea mai jucăușă fată din satul respectiv. Ea trebuia să ofere mâncarea pentru ceterași și, totodată, trebuia să fie jucată în fiecare joc din târg. La jocu’ de târgu’ cireșelor se cunoșteau tinerii în vederea căsătoriei, aici se plănuiau nunțile pentru anul care urmează și tot acum se „arvuneau” ceterașii, după cum afirmă specialiștii CJCPCT Cluj.

FOTO: CJCPCT Cluj

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

ARMONII SACRE DE PRIMĂVARĂ

Asociația Corală Regală Transilvană, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită sâmbătă, 27 aprilie 2024, ora 18:00, la evenimentul „Armonii sacre de primăvară. Corala...

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

COMEMORAREA GENOCIDULUI ARMEAN LA CLUJ

Uniunea Armenilor din România, sucursala Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită la evenimentul destinat comemorării Genocidului armean, care va avea loc...