Evanghelia zilei: Mc 6, 30 – 45
În vremea aceea s-au adunat la Iisus apostolii şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi câte au învăţat. Atunci El le-a zis: veniţi voi deoparte, în loc singuratic şi odihniţi-vă puţin; pentru că erau mulţi care veneau şi se duceau, încât nu mai aveau timp nici să mănânce. Şi au plecat numai ei, cu corabia, spre un loc singuratic. Dar mulţimile i-au văzut plecând şi mulţi, cunoscându-i, au alergat pe jos de prin toate oraşele şi au sosit înaintea lor, în locul unde se duceau ei. Deci, ieşind din corabie, Iisus a văzut popor mult şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile fără păstor şi a început El să-i înveţe multe. Dar, vremea fiind târzie, s-au apropiat ucenicii Săi şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea este târzie. Dă-le drumul să se ducă prin oraşele şi prin satele dimprejur, ca să-şi cumpere pâine, căci n-au ce să mănânce. Iar El, răspunzând, le-a zis: daţi-le voi să mănânce. Atunci ei L-au întrebat: să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? El însă i-a întrebat: câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi! Iar ei, ştiind, I-au răspuns Lui: cinci pâini şi doi peşti. Atunci El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi în rânduri, ca la masă, pe iarbă verde. Şi au şezut cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci. Apoi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înaintea lor. Asemenea şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. Iar cei care mâncaseră pâinile erau ca la cinci mii de bărbaţi. După aceea a îndemnat pe ucenicii Săi să intre îndată în corabie şi să meargă înaintea Sa, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii.
Minunea înmulţirii pâinilor
Pericopa evanghelică în discuţie face referire la o nouă minune săvârşită de Domnul Hristos şi anume la minunea înmulţirii pâinilor în pustie. Este relatată de toate cele patru Evanghelii şi a fost un fapt de netăgăduit: locul era pustiu, mijloacele erau puţine (cinci pâini şi doi peşti), au fost de faţă mulţi martori, la urmă s-au adunat 12 coşuri de fărâmituri. Toate acestea arată că a fost vorba de o minune concretă, care confirmă, pentru ochiul curat al credinţei, dumnezeirea Mântuitorului.
Minunea înmulţirii pâinilor are antecedente în Vechiul Testament. Astfel, ea ni-L arată pe Iisus ca pe un nou Moise. Există un evident paralelism între minunea hrănirii cu mană a israeliţilor în pustie de către Moise[1] şi înmulţirea pâinilor de către Hristos. La fel Elisei care, cu douăzeci de pâini de orz şi cu puţin grâu, a săturat o sută de oameni şi a mai şi rămas.[2] Dar Moise şi Elisei sunt mijlocitori umani ai minunii al cărei săvârşitor este de fapt Dumnezeu. În Noul Testament Iisus este El însuşi săvârşitorul minunii, ca Fiu al lui Dumnezeu.
Dar să vedem cum s-au petrecut lucrurile!
Evangheliştii ne spun că venirea lui Iisus şi a ucenicilor Săi cu corabia în aceste locuri singuratice voia să fie o retragere din mijlocul mulţimii care Îl asalta. Dar oamenii nu înţeleg să-I lase puţină odihnă. Pe jos, urmând desigur ţărmul lacului, mulţimea o ia în direcţia în care-L vede plecând cu corabia. Pe calea într-acolo, li se adaugă alţi oameni, veniţi din satele prin care trecuse Iisus, cum citim în Evanghelia după Matei, în capitolul al XIV-lea.
Aşadar, aflând de plecarea lui Iisus, o mare mulţime de oameni, urmărind cu privirea traseul corabiei, s-a deplasat de-a lungul ţărmului în aceeaşi direcţie cu ea, astfel încât, atunci când a coborât pe ţărm, Iisus a fost întâmpinat de această mulţime. Evangheliştii ne spun că Domnul Hristos văzând aceste mulţimi a fost cuprins de o compasiune adâncă. Sfântul Evanghelist Matei spune că Domnului „I s-a făcut milă de ei”,[3] iar Sfântul Evanghelist Marcu ne arată şi motivul acestei compasiuni:
„I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor.” (Mc 6, 34).
Dar unde erau păstorii lor? S-au dovedit necredincioşi şi nevrednici, s-au păstorit pe ei înşişi – cum ne spune Profetul Iezechiel. Din pricina lor poporul a ajuns la o stare atât de nenorocită, starea pe care o constata Iisus. Putem spune că s-a împlinit atunci această profeţie a lui Iezechiel,[4] că misiunea de care ei s-au dovedit nevrednici le va fi luată şi Domnul Se va face Păstorul oilor Sale.
Iată că oile cele rătăcite ale casei lui Israel au acum un Păstor! A venit la ele Păstorul Cel făgăduit. El le călăuzeşte pe calea mântuirii, prin învăţătura Sa dumnezeiască, dar le şi vindecă de suferinţele trupeşti. Nu poate fi descrisă în cuvinte starea sufletească a mulţimilor adunate în jurul lui Iisus. Evangheliştii încearcă să spună ceva menţionând că acestea n-au simţit cum trece ziua şi se face târziu; nu s-au gândit că sunt departe de casele lor, nici că nu mâncaseră toată ziua şi nici că nu luaseră de mâncare cu ei.
De această situaţie se arată îngrijoraţi ucenicii şi Îi atrag atenţia Domnului şi chiar Îi cer lui Iisus să dea drumul mulţimilor, „ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare”.[5] Astfel ei se arată iarăşi „puţin credincioşi”. Probabil că ei L-au întrerupt pe Domnul din cuvântul Său pe care-l adresa mulţimilor. Iisus le răspunde:
„Nu trebuie să plece, daţi-le voi de mâncare!” (Mt 14, 16; Mc 6, 37; Lc 9, 13).
Nu înţelegeau însă cuvântul acesta. Nu înţelegeau cum ar putea să hrănească o mulţime nenumărată. Evanghelistul Ioan notează că Iisus văzând mulţimea a luat El iniţiativa hrănirii ei: „De unde vom lua pâine ca să mănânce aceştia?”,[6] îi zice Iisus lui Filip. A pus întrebarea pentru ca să-şi dea seama ucenicii că situaţia era cu neputinţă de rezolvat prin mijloace omeneşti. Ei încep să calculeze:
„Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puţin.” (In 6, 7).
Suma era foarte mare. Un dinar era plata unui muncitor pentru o zi de muncă. Chiar cu atâţia bani nu se putea cumpăra pâine cât să sature acea mulţime de oameni flămânzi.
Intervenţia apostolului Andrei: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti”[7] nu face decât să accentueze incapacitatea omenească de a rezolva situaţia, căci apostolul Andrei adaugă: „Dar ce sunt acestea la atâţia?”.[8]
Domnul Hristos însă „luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca să le pună înainte”.[9]
Sensul euharistic al actului este evident. Există deosebiri între relatarea Sfântului Ioan şi relatările evangheliştilor sinoptici Matei, Marcu şi Luca cu privire la gestul lui Iisus. Evanghelistul Ioan spune că Iisus acţionează direct, fără asistenţa ucenicilor. În relatările sinopticilor un rol important revine ucenicilor: ei împart mulţimilor pâinile şi peştii; au aşadar misiunea de a împărtăşi lumii harul lui Hristos. În Biserică, lucrarea Apostolilor şi a urmaşilor lor este de neînlocuit. Minunea înmulţirii pâinilor vine apoi să confirme învăţătura Domnului despre încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Faptul că evangheliştii au reţinut în scrierile lor această minune arată că ea prezenta o mare importanţă pentru Biserica primară, de fiecare dată când se aflau adunaţi la săvârşirea Sfintei Euharistii, creştinii retrăind situaţia mulţimii de odinioară, care a fost hrănită de Hristos cu pâinea binecuvântată.
[1] Minune menţionată în cartea Ieşirii în capitolul al XVI-lea, în Deuteronom capitolul al VIII-lea şi în Psalmii 77 şi 104.
[2] 4 Regi 4, 41 – 44.
[3] Mt 14, 14.
[4] Iezechiel 34,
[5] Mt 14, 15; Mc 6, 36; Lc 9, 12.
[6] In 6, 5.
[7] Se poate vedea în ofranda acestui băiat care aduce pâinile şi peştii o aluzie la ritualul euharistic.
[8] In 6, 9.
[9] Mt 14, 19; Mc 6, 41; Lc 9, 16; In 6, 11.
